Companii româneşti prezente la Târgul de electricitate din Dubai
Opt companii româneşti din domeniul energetic au participat, între 2-4 martie 2015, la cea de-a 40-a ediţie a Târgului „Middle East Electricity” din Dubai. Pavilionul românesc, ocupând o suprafaţă de 120 mp, a fost vizitat, la deschidere, de viceguvernatorul Dubaiului, şeicul Hamdan Bin Rashid.
Expozanţii români au avut posibilitatea ca, în cadrul conferinţelor şi al seminariilor tehnice organizate pe parcursul manifestării, să contacteze posibili parteneri de afaceri, reprezentanţi ai unor companii de top în domeniu. Participarea la acest târg – care a reunit 1.250 de companii din 60 de ţări – a fost organizată cu sprijinul Ministerului Economiei şi al Asociaţiei Patronatului Român din Industria Electrotehnică.
Se cere să nu se amâne diminuarea accizei la spirtoase
Asociaţia producătorilor şi importatorilor de băuturi spirtoase a trimis o adresă Ministerului Finanţelor prin care arată că dacă acciza la băuturile spirtoase nu va scădea la 1 octombrie, ci pe 1 ianuarie 2016, aşa cum s-a anunţat, bugetul statului va pierde 15 milioane de euro. „Scăderea accizei la băuturile spirtoase are ca beneficiu reducerea evaziunii fiscale. Această măsură ne va aduce şi o creştere a vânzărilor şi, implicit, a încasărilor la buget. Problema este că dacă măsura se va aplica de la 1 ianuarie 2016, cum s-a prevăzut, va fi dezastruos pentru noi, deoarece ultimul trimestru reprezintă în jur de 40 la sută din afacerea cu băuturi spirtoase din România. Dacă măsura se va lua de la 1 ianuarie, magazinele nu se vor mai aproviziona în noiembrie şi decembrie, aşteptând să cumpere la preţuri noi, din ianuarie. Practic, pierdem exact vârful de vânzări, iar după 1 ianuarie 2016 este oricum o relaxare la consumul de alcool în piaţă”, a declarat Florin Rădulescu, preşedintele asociaţiei Spirits România.
Fermierii vor depune o singură cerere pentru plata subvenţiilor
În acest an, se modifică sistemul de depunere a cererilor de către fermieri în vederea încasării subvenţiilor. „Fie că sunt fermieri din zona de producţie vegetală, fie că sunt crescători de animale, agricultorii vor completa, în acest an, o singură cerere de plată a subvenţiilor la care au dreptul. În câteva zile, va începe campania de depunere a acestora la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură”, a precizat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Acesta a adăugat că anul 2015 va aduce o serie de modificări şi în ceea ce priveşte cuantumul subvenţiilor europene şi naţionale, în condiţiile în care au fost introduse schemele pentru tinerii fermieri, pentru micii fermieri ş.a.