F. T.
La sfârşitul săptămânii trecute, în comuna Bălţeşti a avut loc o crimă care i-a îngrozit pe localnici. Astfel, în dimineaţa zilei de sâmbătă, 14 martie a.c., prin numărul unic de urgenţă “112” a fost adus la cunoştinţa poliţiştilor prahoveni că un bărbat ar fi fost omorât în propria locuinţă. Un echipaj de poliţişti criminalişti, însoţit de medici, a ajuns la domiciliul victimei, unde a fost constatat, într-adevăr, decesul acesteia în vârstă de 57 de ani.
Primele indicii ale anchetatorilor merg către unul dintre fiii victimei, în vârstă de 33 de ani, care ieri, la orele prânzului, încă nu fusese găsit. Potrivit unor surse, el ar fi dispărut împreună cu fiul său în vârstă de 12 ani !
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova ne-au confirmat că un procuror din cadrul instituţiei instrumentează un dosar penal de omor, comis în Bălţeşti, precum şi faptul că suspectul nu a fost prezentat, până ieri după-amiază, pentru audieri. De asemenea, nici informaţia că suspectul ar fi fugit împreună cu fiul său nu a fost confirmată de către procurorii prahoveni. Oficial, potrivit reprezentanţilor IPJ Prahova, victima ar fi fost omorâtă în noaptea de vineri, 13 martie, spre sâmbătă , 14 martie a.c. Ieri erau aşteptate rezultatele necropsiei efectuate de către Serviciul de Medicină Legală (SML) Ploieşti, în funcţie de care anchetatorii vor completa dosarul penal deschis în cauză.













