Alex Călinoiu
Conducerea grădinii zoologice de la Bucov şi-a propus să „îmbogăţească” oferta pentru public, crescând numărul de atracţii pentru vizitatori, prin schimburi de animale cu alte unităţi similare din ţară, construirea de noi adăposturi şi dezvoltarea unor proiecte inedite.
Pe lângă lei, tigri siberieni, jaguar sau ratoni, reprezentanţii instituţiei vor să atragă vizitatorii cu o pereche de tigri bengalezi, păuni, watusi şi mufloni. După finalizarea lucrărilor, la sfârşitul anului trecut, pentru adăposturile dedicate tigrilor bengalezi şi unor pume care ar urma să fie aduse aici, conducerea pregăteşte şi un proiect pentru construirea unui terariu, unde să fie expuse mai multe specii de reptile.
Administraţia Parcului Memorial „Constantin Stere”, structura subordonată Primăriei Ploieşti care se ocupă de coordonarea activităţii la grădina zoologică, a parafat recent un parteneriat cu omologii din Piteşti, pentru transferul unor animale. Foarte probabil săptămâna viitoare, în Prahova urmează să ajungă o femelă de tigru bengalez, adusă de la Piteşti pentru a-i ţine companie masculului aflat deja în grădina zoologică. De altfel, la finalul anului trecut, conducerea Zoo Bucov a amenajat un adăpost pentru cei doi tigri, dar şi unul pentru pume, ambele amplasate în partea dreaptă a parcului, în apropierea celui în care este „cazat” jaguarul. Tot de la Piteşti urmează să fie adusă o gâscă de Nil, care să completeze „colecţia” existentă, care cuprinde un cuplu de gâşte bătrâne şi un mascul tânăr. Printre atracţiile recente se numără şi un grup de lame, adus în Parcul Bucov anul trecut.
Pui de ponei, maimuţe şi mufloni
Numărul animalelor de aici a crescut şi pe cale naturală, puii din mai multe specii făcând în această primăvară primii paşi în adăposturile de la Bucov. Grădina zoologică se poate lăuda cu trei pui de mufloni – animal considerat strămoşul oii domestice, doi de maimuţe pavian, patru de capre pitice şi doi de watusi – specie de bovine cu o pereche impresionantă de coarne. În plus, îngrijitorii se aşteaptă ca în curând să dea naştere şi femelele de ponei, cerb lopătar, cerb carpatin şi kiang – specie de măgar, originară din Tibet.
Pe lângă colecţia din ce în ce mai mare de animale, conducerea Parcului Bucov vrea să atragă vizitatorii şi prin mai multe proiecte inedite, destinate copiilor. Principalele variante vizează achiziţionarea unei trăsuri pentru organizarea de plimbări prin parc şi amenajarea unui ţarc cu animale întâlnite în gospodăriile rurale tradiţionale româneşti. „Am observat că mulţi copii, mai ales dacă nu au bunici la ţară, nu au ocazia să vadă de aproape o oaie, o vacă sau nişte gâşte. Unii au impresia că vaca e mov, ca în reclama la ciocolată. Am vrea să amenajăm un ţarc special, unde copiii să poată intra, însoţiţi de îngrijitorii noştri. În acest an sperăm să continuăm şi aducerea de animale, în principal prin schimburi cu alte grădini zoologice, care este varianta cea mai ieftină. Ne dorim să batem de la un an la altul recordul de vizitatori. În 2014 au fost 48.010 adulţi şi 9.595 de copii cu vârste între 7 şi 14 ani. Copiii sub 7 ani nu au fost înregistraţi, dar estimăm că au fost peste 50.000”, ne-a declarat Laura Moagher, directorul Administraţiei Parcului Memorial „Constantin Stere”.