Alex Călinoiu
La ani buni după ce asigurările de locuinţe au devenit obligatorii în România, acest subiect are în continuare multe necunoscute pentru beneficiari, dar şi pentru instituţiile de stat care ar trebui să monitorizeze încheierea de poliţe şi să aplice eventualele sancţiuni. La Ploieşti, conducerea Serviciului Public Finanţe Locale – structura administraţiei locale care are aceste atribuţii –
reclamă că nu are acces la informaţiile privind poliţele facultative, fiind în postura ingrată de a ameninţa contribuabilii cu amenzi şi de a-i pune anual să facă dovada încheierii asigurării.
Acelaşi subiect, al prevederilor din poliţele obligatorii şi din cele facultative, stârneşte nemulţumiri şi la nivelul asociaţiilor de proprietari. Administratorii reclamă că nu a existat niciodată, în cei mai bine de patru ani de la aplicarea măsurii, o comunicare clară din partea statului sau a firmelor de asigurări.
Asigurarea locuinţelor a devenit obligatorie în România în 2010, odată cu adoptarea unui act normativ care a stipulat că lipsa unei poliţe de acest gen constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de până la 500 de lei. Încă de la adoptare, însă, legislaţia din acest domeniu a stârnit controverse, multe dintre ele valabile şi astăzi, la mai bine de patru ani distanţă.
Principala reclamaţie venită din partea asociaţiilor de proprietari ţine de riscurile acoperite. Poliţele obligatorii acoperă, conform legii, pagubele produse de inundaţii naturale, cutremure şi alunecări de teren, cu toate că în mediul urban, de exemplu, sunt mult mai mari probabilităţile ca un apartament să fie afectat de un incendiu sau de o avarie a reţelelor de gaze sau de apă decât de o alunecare de teren.
Pentru cei care vor să îşi ia mai multe măsuri de precauţie există poliţa facultativă, însă şi costurile cresc direct proporţional cu numărul de riscuri acoperite. Asigurarea obligatorie costă 10 euro în cazul locuinţelor de tip B (cu pereţi exteriori din materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic, cum ar fi chirpiciul) şi 20 de euro în cazul celor de tip A (care au structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic). În schimb, poliţele facultative pot ajunge, în unele cazuri, să coste şi de zece ori mai mult, variantele disponibile la mai multe societăţi de profil având, în general, preţuri cuprinse între 60 şi 240 de euro. Şi aici, poliţele sunt personalizate doar într-o mică măsură, iar proprietarului care vrea să se ferească de incendii sau furturi i se „bagă pe gât”, în termeni populari, tot felul de riscuri cu o probabilitate infimă, de la boom-ul sonic până la căderea aparatelor de zbor, care cresc costurile.
„Nu sunt expert în calamităţi, dar este cât se poate de clar că în Ploieşti nu vom vedea prea curând locuinţe afectate de ieşirea din matcă a vreunei ape curgătoare sau de alunecări de teren. Experienţa ultimilor ani ne arată că sunt mult mai mari şansele să ne confruntăm cu incendii, explozii ale reţelelor de gaze sau inundaţii de la vecini, plus o categorie specială – cea a furturilor din apartamente şi a distrugerilor, riscuri care nu sunt acoperite de poliţa obligatorie. În plus, plafonul pentru plata despăgubirilor este derizoriu, cei 20.000 de euro neacoperind niciodată pagubele reale, dacă ne gândim până şi la preţul unei garsoniere şi la valoarea bunurilor din interior”, a reclamat Radu Popa, preşedintele unei asociaţii de proprietari din Ploieşti.
De cealaltă parte, asiguratorii se prevalează de prevederile legale. „În momentul în care au fost adoptate aceste prevederi, legiuitorul a avut în vedere în special mediul rural şi casele din zonele cu risc de calamităţi. Să ne amintim că acea lege venea după mai mulţi ani cu inundaţii şi alunecări de teren care au lăsat probabil sute de români fără un acoperiş deasupra capului. Poliţa obligatorie este făcută cumva global, să fie o garanţie general valabilă pentru toată ţara. Pentru cazurile individuale există poliţa facultativă, care cuprinde cele trei riscuri obligatorii, plus multe altele şi o poate substitui pe cea obligatorie. Aici, fiecare societate are libertatea să îşi configureze poliţele”, ne-a declarat Aurelian Dumitru, reprezentantul unei firme de asigurări cu sucursala în Ploieşti.
SPFL n-are acces la date
Nu doar proprietarii au nemulţumiri, ci şi instituţiile de stat care ar trebui, în teorie, să monitorizeze tot acest ansamblu. La Ploieşti, conducerea Serviciului Public Finanţe Locale (SPFL) reclamă că nu are acces la informaţiile privind poliţele facultative. „În municipiu sunt anual în jur de 5.000 de asigurări. Numărul este constant de la aplicarea acestei legi. Vorbim aici despre cele obligatorii, care ne sunt transmise de către PAID, polul de monitorizare existent la nivel naţional. Cu privire la poliţele facultative care acoperă şi cele trei riscuri nu avem date, am contactat asiguratorii, însă ne-au refuzat politicos. Cu siguranţă ar fi oportună o modificare legislativă în acest sens, pentru că noi suntem nevoiţi să trimitem somaţii şi să punem contribuabilii pe drumuri, chiar dacă ei sunt de bună credinţă şi au asigurări valabile”, ne-a declarat Simona Dolniceanu, directorul SPFL Ploieşti.
