Dumitru Constantin
La sfârşitul anului trecut se aflau, legal, în Prahova, 2.951 de cetăţeni străini, dintre care 1.458 proveneau din diverse state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European (Islanda, Norvegia şi Liechtenstein), iar restul erau din ţări non- UE, respectiv Turcia, Republica Moldova, Rusia, China, Siria, Irak etc. Potrivit precizărilor comisarului şef Gabriel Vizireanu – şeful Serviciului Imigrări Prahova – scopurile prezenţei cetăţenilor străini pe meleagurile noastre erau cât se poate de diverse: de la încadrarea în muncă, reîntregirea familiei şi vizite la rude, până la continuarea studiilor, derularea unor afaceri, a unor activităţi sportive, religioase sau umanitare.
Potrivit legii, în cazul în care stau în România mai mult de 90 de zile, străinii aparţinând statelor membre ale UE sunt luaţi în evidenţă de către Serviciul teritorial pentru Imigrări, care le eliberează şi un certificat de înregistrare. Dacă perioada de şedere depăşeşte 5 ani (întrucât, de pildă, s-au căsătorit ori sunt angajaţi în România), atunci acestora li se eliberează un permis de şedere permanentă în ţara noastră. Acelaşi regim îl au şi cetăţenii români aflaţi într-o situaţie similară într-un alt stat comunitar.
La rându-le, şi cetăţenilor provenind din ţări non-UE care sosesc în judeţul nostru li se eliberează, de către Serviciul Imigrări Prahova, viză de şedere în România. Potrivit OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în 2008, vizele pot fi de scurtă şedere sau de lungă şedere, în funcţie de natura activităţii pe care aceştia urmează să o desfăşoare în ţara noastră. De regulă, valabilitatea acestor vize este de un an, cu posibilitatea prelungirii lor, în baza unor motive temeinice. Străinii aflaţi, în mod legal, în România pot rămâne pe teritoriul statului nostru numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere. Însă, din câte aveam să aflăm de la comisarul şef Gabriel Vizireanu, legea nu este întotdeauna respectată. Astfel, în urma controalelor specifice efectuate în anul anterior, împreună cu lucrătorii IPJ Prahova, au fost depistaţi 52 de cetăţeni provenind din ţări extra comunitare care nu mai îndeplineau condiţiile legale de şedere în România. Pentru 12 dintre aceştia, a fost posibilă reintrarea în legalitate, însă în cazul celorlalţi 40, s-a dispus returnarea lor în ţările de origine. „Mai mult, în cazul a doi dintre aceştia, pentru că perioada de şedere ilegală în România depăşise 30 de zile, autorităţile au luat şi măsura interzicerii reintrării lor pe teritoriul României pentru un interval cuprins între şase luni şi un an. În plus, toţi cei 52 de străini surprinşi că şedeau ilegal în judeţul Prahova au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi cuprinse între 400 şi 800 de lei, fiecare”, a adăugat interlocutorul nostru. Cetăţenilor străini depistaţi cu vizele de şedere expirate li se acordă, potrivit legii, un termen pentru a părăsi România, cuprins între 15 şi 30 de zile. În eventualitatea în care nu-l respectă – şi, din nefericire, au fost şi asemenea situaţii – persoana în cauză este condusă fie direct până la frontieră, fie este încredinţată unui centru de primire a imigranţilor, de unde, după ce i se întocmesc toate documentele aferente, inclusiv paşaportul, este repatriată în ţara de origine.