De la începutul lui 2015, în România au avut loc 58 de cutremure, scrie antenastars.ro. Majoritatea seismelor s-au produs în zona Vrancea care este „responsabilă” de peste 90% din totalul cutremurelor produse în România, eliberând peste 95% din energia plăcilor tectonice de sub ţara noastră.
Mai grav este că, de la începutul anului, seismele nu s-au produs doar în zona Vrancea, ci şi în alte regiuni, în care de regulă pământul se zguduie doar o dată la câţiva ani. Moldova şi Muntenia, spre exemplu, au fost şi ele marcate de cutremure, în timp ce în Transilvania, mişcările seismice au fost mai reduse.
„Într-adevăr chiar a fost o activitate mai intensă, raportată la ultimii ani. Cel mai mare cutremur estimat pentru zona Vrancea ar fi de 7,9 grade pe scara Richter. Dar, asemenea evenimente sunt foarte rare. Iar durata unui astfel de cutremur poate să fie de jumătate de minut sau 40 de secunde. Iar acesta ar putea avea efecte devastatoare, mai ales în Bucureşti,” a declarat Mircea Radulian, directorul Instititutului Naţional de Fizică a Pământului.