Marţi, 10 martie, de la ora 19.00, Teatrul “Toma Caragiu” din Ploieşti şi Asociaţia Rotary International organizează spectacolul de muzică, umor şi caricatură intitulat “Am trăit bine !”, susţinut de cantautorul Daniel Iancu şi caricaturistul Costel Pătrăşcan. Născut în 1962 la Ploieşti, Daniel Iancu a devenit celebru în anul 2004, când a lansat piesa “Vine valu’ îmi ia calu’”, inclusă pe albumul său de debut “Buletin de ştiri”. A participat la mai multe festivaluri de muzică folk, unde a câştigat diverse premii. În 2004, la Festivalul “Om Bun” Bucureşti, a câştigat Trofeul Festivalului şi premiul “Valeriu Sterian” cu piesele “Mii de smaralde” şi “Ofiţerul Radu”. Costel Pătrăşcan s-a născut la Galaţi, în 1966, şi este licenţiat în sociologie. A colaborat, în postura de caricaturist, cu numeroase publicaţii nationale – Adevărul, Evenimentul Zilei, Săptămâna Financiară, România literară, iar lucrările sale au fost recompensate cu numeroase premii la festivaluri naţionale şi internaţionale. Biletele pentru spectacol se găsesc la Agenţia de bilete a teatrului, la preţurile de 35 de lei (preţ întreg) şi 20 de lei (preţ redus pentru elevi, studenţi, pensionari).