Pomenirea Sf. Împărătese Teodora, sprijinitoarea Ortodoxiei

Teodora a fost soţia împăratului Teofil, sfărâmătorul de icoane, dar ea nu a fost ca bărbatul ei eretică, ci ortodoxă.
Teofil izgonise pe Sfântul Metodiu, patriarhul Constantinopolului şi în locul lui pusese pe un oarecare Ioan Lecanomatul, şi arsese sfintele icoane. Dar
Teodora, cu toate că pe faţă nu cuteza să se închine sfintelor icoane, le avea totuşi ascunse în camera ei, şi în toate nopţile făcea rugăciuni către Dumnezeu, ca să facă milă şi să se îndure de ortodocşi. Ea a născut un fiu Mihail, pe care l-a învăţat credinţa ortodoxă. După moartea bărbatului ei, a chemat din exil pe Sfântul Metodiu şi a adunat Sfântul Sinod, care a anatemizat pe sfărâmătorii de icoane, pe Ioan l-a scos din scaun şi a readus în Biserică sfintele icoane. După aceea, a răposat, lăsând împărăţia fiului ei Mihail.