Ieri, reprezentantul Comisiei Europene în România, Angela Filote, a efectuat o vizită la Ploieşti. Deplasarea a avut loc ca urmare a faptului că, în perioada 4–6 februarie 2015, Angela Filote va vizita în judeţele Prahova şi Braşov câteva proiecte finanţate din fonduri europene, având în acest sens întrevederi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai societăţii civile şi ai mediului de afaceri.
“Această serie de vizite îmi permite să iau pulsul fiecărei regiuni în parte şi îmi oferă şansa de a le descoperi poveştile. În judeţele Prahova şi Braşov mi-am propus să vorbesc despre oportunităţile de dezvoltare ale regiunii, inclusiv prin programe europene” a declarat şeful reprezentanţei europene.
La întâlnirea de ieri cu oficialul european au participat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, prefectul judeţului Prahova, Rodica Paraschiv, şi viceprimarul Municipiului Ploieşti, Iulian Teodorescu.