V.Stoica
Peste o sută de entităţi – primării de oraşe sau de comune, societăţi comerciale sau regii autonome de interes local, precum şi instituţii aflate în subordinea consiliilor locale – au fost luate la bani mărunţi, în cursul anului 2014, de către reprezentanţii Camerei de Conturi Prahova. Toate aceste controale au avut în obiectiv activităţile financiare derulate în cursul anului 2013 sau alte acţiuni de audit, iar auditorii Camerei de Conturi Prahova au găsit, ca de obicei, nenumărate nereguli, unele dintre acestea cauzatoare de prejudicii. Din structura abaterilor constatate, s-a ajuns la concluzia că peste 18,4 milioane de lei sunt prejudicii, la care se mai adaugă accesorii în sumă de aproape 3,2 milioane de lei.
Potrivit raportului Camerei de Conturi Prahova, pentru acţiunile finalizate s-au întocmit 148 de acte de control (33 procese – verbale de constatare, 57 rapoarte de audit/control, 39 note de constatare, 19 note unilaterale), pentru care au fost emise 50 de decizii, patru rapoarte fiind în procedura de valorificare.
Plăţi efectuate nelegal, cheltuieli pentru lucrări neefectuate sau fără documente care să justifice achitarea unor sume către unele societăţi comerciale au fost principalele constatări ale reprezentanţilor Camerei de Conturi Prahova în urma controalelor efectuate în cursul anului 2014, care au avut în vedere modul de cheltuire a fondurilor publice. De aici, în mare parte, au apărut şi prejudiciile, care, la nivelul întregului judeţ Prahova, s-au ridicat, conform raportului oficial al Camerei de Conturi Prahova, la suma totală de 21,65 milioane de lei, din care accesorii de aproape 3,2 milioane de lei.
Dacă unele instituţii publice au avut probleme de ordinul miilor de lei, la altele, prejudiciile au fost estimate la milioane de lei.
Reprezentanţii Camerei de Conturi Prahova au sesizat “plăţi peste normele, cotele sau baremurile aprobate, preţurile unitare şi tarifele din devizele ofertă” la primăriile de oraşe controlate – la capitolul “oi negre” fiind trecute Băicoi şi Ploieşti, însă şi în mediul rural, unde s-au constatat plăţi nelegale, cele mai mari sume fiind la unităţile administrativ-teritoriale Dumbrăveşti, Lapoş, Boldeşti Grădiştea. Nici Consiliul Judeţean Prahova nu a trecut neobservat la efectuarea unor cheltuieli “fără contraprestaţie”, auditorii afirmând că “la U.A.T.J. Prahova au fost lichidate, ordonanţate şi plătite nelegal cheltuieli în sumă totală de 296.000 de lei, reprezentând contravaloarea unui rezervor de 500 m.c. şi a lucrărilor de montaj aferente, parte din obiectivul de investiţii “Sistem microzonal de alimentare cu apă a comunelor Ceraşu, Drajna, Bătrâni, Starchiojd şi Poseşti ”, fără ca acesta să fie realizat. În mod similar, la aceeaşi entitate, la obiectivul de investiţii “Sistem microzonal de alimentare cu apă potabilă a comunelor Brebu, Aluniş, Vărbilău şi Slănic” au fost efectuate plăţi nelegale în sumă totală de 44.000 de lei, pentru procurare posturi de transformare şi utilaje, fără ca acestea să fie achiziţionate”.
Multe dintre neregulile constatate şi considerate a fi fost plăţi efectuate fără documente justificative au fost, însă, la autorităţile publice din mediul rural. Astfel, potrivit raportului Camerei de Conturi Prahova, “la U.A.T.C. Gorgota s-au efectuat plăţi nelegale în sumă de 115.000 de lei către un constructor în baza unor facturi la care au fost ataşate situaţii de plată cu cantităţile ofertate şi nu cele efectiv realizate, situaţii ce nu au fost confirmate de un reprezentant al entităţii sau dirigintele de şantier, fiind calculate dobânzi în sumă de 19.000 de lei. La U.A.T.C. Filipeştii de Pădure s-au constatat plăţi nedatorate în valoare de 57.000 de lei la lucrarea „Execuţie reţea de canalizare ape uzate menajere în comuna Filipeştii de Pădure” pentru cantităţi suplimentare faţă de ofertă pretinse prin devizele de execuţie fără documente justificative, în valoare de 58.000 de lei”.














