V.S.
Reprezentanţii Primăriei Ploieşti vor să ştie care este percepţia actuală a locuitorilor municipiului în legătură cu modul în care s-ar putea modifica planul urbanistic al oraşului.
Municipalitatea a demarat procesul de actualizare şi revizuire a Planului Urbanistic General şi a Planului de Amenajare a Teritoriului Zonal Metropolitan, în momentul de faţă fiind în faza de analiză premergătoare etapelor care vizează definirea direcţiilor de dezvoltare urbanistică pentru municipiul Ploieşti.
Pentru a afla care este opinia ploieştenilor, locuitorii oraşului sunt invitaţi să completeze un chestionar online, până la data de 7 martie 2015, care să genereze răspunsurile necesare întocmirii unui studiu sociologic referitor la modul în care populaţia percepe calitatea vieţii în oraş, din mai multe puncte de vedere. “Chestionarul se adresează tuturor locuitorilor municipiului Ploieşti cu vârsta peste 16 ani şi are ca obiective identificarea gradului de satisfacţie privind locuirea şi cunoaşterea percepţiei populaţiei cu privire la dezvoltarea actuală a municipiului Ploieşti”, precizează reprezentanţii Primăriei Ploieşti. Întrebările din chestionar sunt specifice zonei în care locuieşte repondentul, fiind vorba despre calitatea utilităţilor publice, dar şi apropierea de unităţi şcolare, locuri de joacă pentru copii, precum şi prezenţa spaţiilor verzi în cartierul în care locuieşte ploieşteanul care participă la chestionar. De asemenea, chestionarul cuprinde şi întrebări despre riscurile apariţiei de infracţiuni, dar şi despre apariţia fenomenelor de poluare a aerului şi calitatea transportului în comun.
Rezultatele acestui chestionar, care poate fi completat accesând pagina web a Primăriei Ploieşti –
www.ploiesti.ro – vor fi prelucrate şi analizate în cadrul unui raport sociologic care va putea fi descărcat din aceeaşi locaţie în data de 15 martie 2015. În urma consultării raportului de către cei interesaţi, echipa de proiect aşteaptă observaţii, completări şi sugestii, la adresa de e-mail consultare.urbanism@ploiesti.ro, până la data de 21 martie 2015. Acestea vor fi analizate şi incluse în studiul final.














