Petrolul a reușit, astăzi dimineață, să obțină semnătura atacantului belgian Mohamed Tchite, fotbalistul parafând un contract valabil până la finele sezonului, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.

În vârstă de 31 de ani și cu o carte de vizită impresionantă, Mohamed “Meme” Tchite a venit la Ploiești din postura de jucător liber, fiind convins de către antrenorul Mircea Rednic că Petrolul reprezintă, la acest moment, cea mai bună alegere pentru el dintre toate ofertele avute în ultima perioadă.

Născut la 31 ianuarie 1984 în Burundi, “Meme” Tchite este singurul fotbalist în activitate care a evoluat pentru toate cele 3 mari puteri ale fotbalului belgian, Anderlecht, Standard Liege și Club Brugge, având cifre remarcabile și în perioada 2007-2010 petrecută în Spania, la Racing Santander.

“Tchite este un vârf de clasă și am mare încredere că ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele. Are un nume important în Belgia și sunt convins că se va remarca imediat și în campionatul românesc. În absența lui Toto Tamuz, aflat în recuperare, aveam mare nevoie de un atacant și sunt foarte bucuros că Meme s-a alătura haitei noastre. Are un stil spectaculos, iar fanii noștri îl vor îndrăgi imediat”, a declarat Rednic despre noua achiziție a Petrolului.

La rândul său, Tchite a declarat: “Este o nouă experiență pentru mine și sunt fericit că am ajuns la Petrolul. Am aflat deja despre tradiția acestui club și am văzut imagini cu suporterii înfocați ai echipei. Atmosfera de pe stadion este extraordinară și sunt nerăbdător să joc în fața lor. Vreau și sunt sigur că o să îi fac fericiți!”.

FC Petrolul îi urează bun venit lui Mohamed “Meme” Tchite și mult succes în tricoul lupilor!

fcpetrolul.ro