C. D.

Chiar dacă nu se respectă mereu legislaţia în vigoare, e bine de ştiut că societăţile ce se ocupă de fondurile de pensii administrate privat (Pilonul II) au obligaţia de a comunica, anual, fiecărui participant, date relevante despre situaţia contului său, activul personal, respectiv numărul de unităţi de fond şi valoarea acestora, precum şi despre situaţia administratorului. De asemenea, e bine de ştiut că aceste informaţii trebuie furnizate gratuit, prin corespondenţă scrisă, la ultima adresă de domiciliu comunicată de participant până la data de 15 mai a fiecărui an, pentru anul precedent. Alte informaţii pe care administratorul e obligat să le transmită sunt cele relevante privind schimbarea regulilor schemei de pensii private. Administratorul mai trebuie să pună la dispoziţia participantului şi declaraţia privind politica de investiţii, conturile şi rapoartele anuale. Participanţii trebuie să mai primească, de asemenea, la cerere, informaţii privind riscul investiţiei, gama de opţiuni de investiţii, dacă este cazul, portofoliul existent de investiţii, precum şi informaţii privind expunerea la risc şi costurile legate de investiţii. Potrivit legislaţiei aplicabile sistemului de pensii, periodicitatea şi procedura de raportare a informaţiilor către participanţi sunt elemente obligatorii din conţinutul schemei de pensii. Dacă scrisoarea de informare întârzie să apară din diverse motive, printre care şi neactualizarea la timp a datelor de contact, participanţii se pot adresa administratorului de fond, solicitându-i această informare. Pentru soluţionarea eventualelor probleme de comunicare apărute între participant şi reprezentanţii fondului de pensii se poate apela direct la ASF, mai ales că nerealizarea acestei informări din culpa administratorului constituie contravenţie. În cazul în care participantul solicită, pe lângă informările la care are dreptul, informaţii suplimentare privind participarea sa la un fond de pensii, administratorul este obligat, contra cost, să-i ofere aceste informaţii. Totodată, informaţii generale privind evoluţia volumului de active aflate în administrare, valoarea unitară a activelor nete şi implicit randamentul investiţional obţinut sunt publicate pe site-urile societăţilor de administrare a fondurilor de pensii private. Acestea sunt actualizate săptămânal, lunar, sau anual, după caz.
În plus, Autoritatea de Supraveghere Financiară publică lunar, pe site-ul propriu, www.asfroamnia.ro, în secţiunea de Informaţii Publice, evoluţia principalilor indicatori ai sistemului. Potrivit ultimelor date centralizate ale Autorităţii de Supraveghere Financiară, respectiv 31 ianuarie 2015, la nivelul României existau 6,3 milioane persoane participante la fondurile de pensii administrate privat – Pilonul II. Din numărul acestora, cei mai mulţi participanţi erau persoane sub 35 de ani. De asemenea, trebuie menţionat şi faptul că nu în cazul tuturor participanţilor se virează contribuţiile în fiecare lună. Astfel, de pildă, potrivit informaţiilor ASF, în luna decembrie 2014 au fost virate contribuţii pentru aproximativ 96.000 de participanţi angajaţi în judeţul Prahova. În ceea ce priveşte contribuţia medie pentru un participant, la 31 ianuarie a.c., aceasta era de 95,07 lei, iar la 31 decembrie 2014 a fost de 89,41 de lei. Pilonul II este denumirea dată sistemului de pensii administrate privat, obligatorii pentru persoanele de până în 35 ani şi opţionale pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani şi presupune transferul lunar al unei părţi din contribuţia la asigurările sociale către un fond de pensii administrat privat. În acest fel, fiecare participant la sistem va putea beneficia de o pensie suplimentară, distinctă de pensia primită de la stat (pensia de la stat nu va fi afectată în niciun fel, însă în plus faţă de aceasta, participantul va primi şi pensia suplimentară).