Medicamentele care îi pot băga în spital pe români se vând în continuare pe internet. Percheziţiile care au destructurat, săptămâna trecută, o reţea care falsifica medicamente pentru tratarea cancerului n-au descurajat comercializarea lor. Mai mult, despre unul dintre arestaţi, vecinii spun că este policalificat, el făcând parte dintr-o reţea evazionistă care se ocupă şi de afaceri cu motorină.
Deşi sunt foarte scumpe, medicamentele care tratează cancerul pot fi luate gratuit din farmacii, potrivit România TV. Asta, însă, numai după ce dosarul bolnavului este aprobat de o comisie din Ministerul Sănătăţii. Piaţa neagră este întreţinută, însă, de birocraţia care întârzie obţinerea avizelor.
„Noi am luat medicamentele cu 60 de milioane de lei. Le-am luat de pe „anunţuri”, de pe „mica publicitate”. Până ni s-a aprobat dosarul, am luat de pe „anunţuri””, a declarat o vânzătoare de medicamente.
Poliţiştii i-au săltat pe membrii unei grupări care se ocupă cu falsificarea acestor medicamente. Substanţa activă era adusă din Turcia, iar fiolele cu citostatice, fabricate de membrii reţelei, erau umplute cu apă.
Anchetatorii susţin că o parte din citostaticele cu probleme se vindeau printr-un lanţ de farmacii.