Andreea Nicoleta Turmac
Studentă, Kinetoterapie şi motricitate specială

Termenul de educaţie incluzivă a luat naştere în anii 1990, ca răspuns la educaţia integrată care domina pe plan mondial în perioada 1970-1990. În Conferinţa de la Salamanca din 1994, s-a conturat mai bine rolul educaţiei incluzive, precizându-se: „Educaţia incluzivă caută să răspundă nevoilor de învăţare a tuturor copiilor, tinerilor şi adulţilor cu un accent deosebit pe cei vulnerabili din punct de vedere al marginalizării şi excluziunii sociale”. De altfel, în Convenţia cu privire la drepturile copilului, în articolul 2 se vorbeşte despre discriminare şi indivizibilitatea drepturilor şi se afirmă că toate drepturile se aplică tuturor copiilor fără nici un fel de discriminare, respectiv “indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau altă opinie a copilului ori a părinţilor sau a reprezentanţilor săi legali, de originea lor naţională, etnică sau socială, de situaţia lor materială, de incapacitatea de naştere a lor sau de altă situaţie“.
   În ţara noastră vorbim despre «incluziunea educaţională” ca despre un concept care se referă la integrarea copilului cu cerinţe educaţionale specifice atât în sistemul educaţional cât şi în cel comunitar în ansamblul său. Acesta presupune drepturi egale pentru toţi copiii, pentru dezvoltare conform potenţialului fiecărui copil în parte prin diversitate, indiferent de etnie, sex, mediul din care provine. Iar rezultatul unor astfel de preocupări vin în întâmpinarea nevoilor copiilor de a învăţa participând la toate activităţile şi punându-se accent pe progresul individual.
  Cum se ajunge, concret, la punerea în valoare a educaţiei incluzive ne-au vorbit mai mulţi specialişti ai domeniului. Astfel, un director educaţional al unei grădiniţe incluzive ne-a declarat: „Noi lucrăm în echipă, nu este simplu sau uşor, dar se poate. Cultivăm spiritul de într-ajutorare şi al respectului între colegi plecând de la premiza asupra conştiinţei copiilor care trebuie formată de la cea mai fragedă vârstă. Îi învăţăm asta primindu-i pe cei diferiţi lângă ei, fiecare copil poate participa la acţiuni comune care vor duce, ulterior, la dezvoltarea mediului în care trăieşte. Până la urmă toţi vom avea de câştigat dacă toţi copiii învaţă împreună, iar acest lucru ne va demonstra că suntem deschişi diversităţii într-o societate care spune NU discriminării, o societate care îi încurajează pe copii – inclusiv pe cei cu dizabilităţi – să se joace împreună, să se respecte reciproc pentru ca toţi copiii să fie egali.”
    Nu trebuie uitat, însă, faptul că în complexul proces educaţional al celor mici apar inevitabil şi alte dificultăţi. Astfel, principala problemă cu care se confruntă, de pildă, un centru pentru copii al Fundaţiei Principesa Margareta a României – este abandonul şcolar în rândul copiilor ce provin din medii defavorizate, iar o altă problemă o reprezintă sărăcia în rândul acestor copii. În acest context personalul centrului oferă copiilor un program de tip after-school unde ei merg, îşi fac temele şi beneficiază de meditaţii la materiile la care prezintă lacune, în funcţie de posibilităţile fundaţiei. De asemenea, copiii beneficiază de o masă caldă pe zi, de rechizite, alimente şi îmbrăcăminte. Toate aceste servicii au rolul de a facilita copiilor şi tinerilor frecventarea cursurilor şi de a preveni abandonul şcolar.
   În concluzie, prin conceptul de incluziune educaţională trebuie să se înţeleagă posibilitatea de a ajuta copiii defavorizaţi să recupereze o parte din palierele dezvoltării de care sunt vitregiţi la un moment dat. Pentru aceasta, orice lucru care nu este în parametrii normali trebuie să dea de gândit părintelui, să semnaleze specialistul pentru a-l ajuta pe copil să se dezvolte armonios.
    Acest principiu al egalităţii de şanse, care reprezintă conceptul de bază al şcolii incluzive, ar trebui să se aplice în orice unitate educaţională, iar fiecare cadru didactic să fie pregătit să aibă o conduită creativă şi să poată asigura dezvoltarea potenţialului creativ al elevilor săi.
   Educaţia incluzivă poate fi practicată sau implementată de adevăraţii dascăli care intră în comuniune cu elevii lor, le cultivă încrederea şi le transmit responsabilitatea de învăţare într-un mod natural, ferm şi deloc ostil.