Florin Tănăsescu
Mult imaginata relansare economică – socială (momentul zero, ca la fotbal, nu ?) se face prin pregătirea temeinică a terenului înainte de plantarea bunelor intenţii, sau repicarea lor. Şi, cum o adiere de primăvară se face din ce în ce mai mult simţită – mărirea zilei, micşorarea nivelului de trai – este bine ca partea sămănătoristă a ţării, şi nu numai, să ia aminte la regulile ce trebuie urmate la prepararea unui nou an culturnic.
Se subînţelege, în preocupările ţăranilor trebuie să intre şi rotirea culturilor – brevetată după rotirea cadrelor- dar nu ăsta e subiectul acum.
Terenul ce urmează a fi populat cu pomi şi poame se eliberează de resturile vegetale ale ultimilor 25 de ani, apoi, se nivelează până la acelaşi nivel de sărăcie. După aia, se desfundă. Sau se înfundă, dacă e vorba de toată suprafaţa de 238.391 km2.
Tot cu această ocazie, se are în vedere şi îndepărtarea alogenilor, adică a tot ceea ce nu-i românesc. În etapa asta a pregătirii se face apel la galeria Stelei (“Afară, afară, cu ungurii din ţară”), fără să mai întrebe nimeni de ce pleacă de bunăvoie chiar românii.
Se trage şi-o arătură, rostul acesteia fiind dat de necesitatea rămânerii unor urme adânci în sol, ca urmare a trecerii plugului, tancului, fanarioţilor, turcilor, ruşilor. În fine, a cui a vrut şi n-a vrut.
Dacă nu rămân urme adânci, nu trebuie intrat la idei. Istoria – pardon, arătura – se repetă.
În cazul în care solul este infestat cu coropişniţe şi alte gângănii, se aruncă şi ceva prafuri. Cel care a dat mereu rezultatele scontate a fost praful în ochi despre relansarea agriculturii şi, în ultimă instanţă, a economiei.
Categoriile de sol slabe din punct de vedere fizic şi mental pot fi tratate prin împrăştierea unui praf alb, grunjos, putând fi inclusiv zahăr.
Săparea propiu-zisă a gropilor este musai să aibă loc cu ceva timp înainte de operaţiunea de plantare. Asta după modelul zilelor noastre, când se zice la televizor ceva de genul: “ În intervalul ianuarie 1997 î.e.n. – 5 februarie a.c., suspectul a primit un borcan cu miere”. Şi multă lume pune botul.
La introducerea puietului în groapa mai demult săpată se are în vedere ca nu doar punctul de altoire al pomului să fie desupra solului, ci şi câte-o rădăcină două. Nu de alta, dar ultimele devin comestibile în cazul în care vara e secetoasă iar producţia de mămăligă e sub aşteptări.
Nu trebuie uitat că o astfel de tarla îngrijită de timpuriu trebuie să intre în marele circuit agricol, drept pentru care la intrare se va pune un steag şi-o statuie, cum ţiganii au în faţa casei lei de bronz.
Mai vorbim la toamnă, la cules.
