De parcă nu îi erau îndeajuns problemele pe care le are de rezolvat la Petrolul, Mircea Rednic va trebui să dea „o declaraţie” şi cu privire la un „meci ciudat”, Dinamo – Lazio, din august 2007. Meci în care „câinii” sunt bănuiţi că au … „urlat a pagubă, la lună”, după ce la pauză, în retur, erau calificaţi în Champions League, în repriza secundă pierzând calificarea (scor 1-3), dar obţinând peste 4,5 milioane de euro, din transferul lui Radu Ştefan la acelaşi club italian. Rednic, căruia „i s-a părut ceva ciudat”, va da explicaţii în contextul în care unii dintre cei aflaţi la Dinamo atunci, în acţionariat, îl acuză şi pe antrenor de „una-alta”, la acel joc.