Amendă nulă pentru rovinietă dacă procesul-verbal nu este semnat!

Potrivit unei hotărâri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), amenda pentru şoferii care nu au rovinietă şi sunt prinşi cu ajutorul camerelor video este nulă în cazul în care procesul-verbal nu este semnat ! Respectivul proces-verbal de contravenţie trimis prin poştă trebuie, aşadar, să fie semnat de către agentul constatator, el având deci efect zero în caz contrar.
Decizia nr 6 /2015 a Curţii Supreme, publicată pe site-ul instituţiei, prin care se stipulează acest lucru, urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, ea devenind astfel valabilă pentru toate cazurile similare.

Un nou concurs organizat de Agenţia Naţională Antidrog

Ministerul Afacerilor Interne a dat publicităţii un comunicat prin care anunţă organizarea, de către Agenţia Naţională Antidrog, a ediţiei a XII-a a concursului „Mesajul meu antidrog”, având ca temă „Colorează-ţi viaţa altfel… fără droguri!”.
Concursul se desfăţoară în perioada februarie – iulie 2015, în cadrul instituţiilor din învăţământul preuniversitar (gimnaziu şi liceu) din toate judeţele ţării şi din Bucureşti, urmărind menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri, reducerea cazurilor de noi consumatori, iar ca obiectiv general – creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei în ceea ce priveţte riscul consumului de droguri. Secţiunile concursului sunt eseu literar, film de scurt metraj, fotografie digitală, spot antidrog, arte vizuale şi sport.

CSM şi-a desemnat coordonatorii proiectelor cu finanţare externă

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât să desemneze pe doi dintre membrii săi – procurorul Gheorghe Muscalu şi judecătorul Cristi Danileţ – drept coordonatori ai activităţii specifice de programe, contractare şi implementare a proiectelor cu finanţare externă. Cei doi vor supraveghea activităţile în ceea ce priveşte relaţia cu instituţiile partenere pentru proiectele finanţate, activitatea lor fiind axată în special pe programele din cadrul Mecanismului Financiar Norvegian 2009-2014.