Crescătorii de păsări pot solicita ajutorul financiar
Crescătorii de păsări care beneficiază de ajutorul financiar prevăzut în Măsura 215 – bunăstarea animalelor, pot solicita, începând cu sfârşitul săptămânii trecute, adeverinţe de la APIA cu care pot să acceseze credite bancare până la primirea ajutorului.
Adeverinţa confirmă că solicitantul a depus, în perioada 16 octombrie – 15 noiembrie 2014, cererea de plată pentru ajutor financiar, aferentă sesiunii I din anul al treilea de angajament. Fondul de Garantare a Creditului Rural şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează împrumuturile acordate de bănci fermierilor. Garantarea se face pentru 30% din cuantumul ajutorului financiar. Creditele pot fi solicitate de la băncile cu care APIA şi fondurile de garantare au încheiat convenţii.
Întâlnire pentru modificarea Codului Fiscal
În cursul acestei săptămâni, reprezentanţii Ministerului de Finanţe se vor întâlni cu un grup de lucru de la Ministerul Agriculturii, pentru a discuta unele propuneri de modificare ale Codului Fiscal. Printre acestea se numără şi ceea ce presa a numit “taxa pe stâlp”. “Până acum, avem propuneri clare pentru fiscalitate dacă eşti într-o cooperativă sau nu. De asemenea, şi privind plata impozitelor pe suprafeţele de teren care nu pot acoperi costul arendei, taxa pe stâlp, chestiunile legate de funcţionarea pieţei, de accesul producătorilor în piaţă, de modul de stimulare prin intermediul entităţilor locale a proiectelor pentru cercetare şi inovare”, a precizat în acest context secretarul de stat, Daniel Botănoi.
Comitet pentru promovarea produselor româneşti
Recent, a fost înfiinţat un comitet interministerial care are în vedere promovarea produselor agroalimentare româneşti atât în ţară, cât şi în străinătate. Comitetul este format din reprezentanţi ai mai multor ministere şi va avea la dispoziţie fondurile de promovare a acestora. În ţară, produsele româneşti vor fi susţinute printr-o etichetare corectă, iar consumatorul trebuie să fie informat dacă, de exemplu, un produs a fost obţinut azi, în fermă, iar a doua zi a ajuns pe piaţă.
Strategia de promovare pentru târgurile internaţionale va fi stabilită împreună cu producătorii şi va fi concepută doar pentru produsele finite.















