CSU Asesoft – SLUC Nancy 88-81 (43-43)
CSU Asesoft: Runkauskas, Mohammed, Flowers, Burlacu, Cooper
SLUC Nancy: Sene, Duggins, Souchu, Reid, Zianveni
Bogdan Chitic
Campionii României şi-au respectat promisiunea şi au terminat cu fruntea sus cea mai spectaculoasă aventură intercluburi din istoria clubului. La ultimul joc din „Last 32”, elevii lui Arnautovic au învins-o pe SLUC Nancy, luându-şi astfel revanşa pentru eşecul suferit în tur, dar, cel mai important, reuşind să termine pe podium o grupă „de povestit nepoţilor” peste ani şi ani.
Lipsite de presiunea rezultatului, dar ambiţionate de dorinţa de a încheia cu dreptul această frumoasă campanie europeană, CSU Asesoft şi SLUC Nancy au etalat un baschet modern, în viteză, presărat cu multe contraatacuri şi reuşite de la distanţă. Runkauskas, Mohammed şi Burlacu au condus ofensiva gazdelor în primul sfert, punând sub presiune reduta franceză coordonată de veteranul Souchu şi de Zianveni. De altfel, cele două echipe şi-au pasat deseori una alteia ştacheta, până la pauză, când tabela indica un echitabil rezultat de egalitate, influenţat, într-o bună măsură, şi de „triplele” de la peste 9 metri ale americanului Clark.
Încurajaţi frenetic de peste 1.500 de fani, prahovenii au revenit de la cabine decişi să încheie cât mai repede socotelile. Mohammed a întors pe toate feţele defensiva lui Nancy, care a început să greşească în mod constant, iar Runkauskas s-a transformat în servantul ideal pentru coechipierii săi: scor
58-54 (min 28). În „decisiv” s-a intrat, totuşi, de pe picior de egalitate, asta după ce Zianveni a înscris un „buzzer”, cu panoul, care sporea nivelul de adrenalină. Cu Hayes – în rolul principal, din „downtown”, CSU Asesoft a pus din nou două posesii pe tabelă, dar Reid şi Gladyr, la celălalt panou, invitaţi să arunce de pe semicerc, aduceau trupa lui Alain Weisz la conducere, 74-77 (min 36). Labovic, de la libere, a răsturnat balanţa în ultimul minut, iar bucuria campionilor a fost deplină după reuşita lui Hayes, care a pecetluit soarta meciului. „Chapeau”, Asesoft!