Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, a preluat, începând de miercuri, atribuţiile de preşedinte al administraţiei judeţene. Decizia a avut loc după ce DNA a transmis Consiliului Judeţean Prahova documentele care atestă că Mircea Cosma are interdicţia de a exercita funcţia de şef al instituţiei.
Mircea Cosma se află în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile, după ce a fost pus sub control judiciar. Bogdan Toader (32 de ani) – care pe linie politică – deţine şi funcţia de preşedinte al Organizaţiei de tineret a PSD Prahova – a fost ales vicepreşedinte al CJ Prahova la sfârşitul lunii iulie a anului trecut, după ce Laurenţiu Rebega (PC) a fost ales europarlamentar. Toader era singurul îndreptăţit să i se delege funcţiile de conducere a administraţiei judeţene, având în vedere că, după cum se ştie, cel de-al doilea post de vicepreşedinte al CJ Prahova este liber după ce, în urma ruperii USL fostul vicepreşedinte Sebastian Danielescu (PNL) a rămas fără funcţie, el contestând în instanţă decizia consilierilor de a-l schimba din acest post.
DNA Ploieşti a decis, marţi, să-l pună sub control judiciar pe preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, acuzat de sprijinire de grup infracţional. Potrivit unui comunicat al DNA, pe timpul cât se află sub control judiciar, Mircea Cosma trebuie să respecte obligaţia de a nu exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova.
Acasă Administratia locala Atributiile privind conducerea administratiei prahovene,preluate de catre Bogdan Toader














