Cristi Damian

Înaintea jocului cu FC Braşov de la finalul săptămânii trecute, conducerea clubului FC Petrolul Ploieşti l-a aniversat pe unul dintre cele mai buni jucători ai echipei – fosta extrema stângă George Marin (foto dreapta). Fotbalistul grupării ”galben-albastre” din perioada anilor ’50-’60 a împlinit 78 de ani chiar în ziua jocului din prima etapă a returului, acesta fiind fost dublu campion cu ”găzarii” în sezoanele 1957-158 şi 1958-1959. Trebuie spus şi faptul că în chiar primul joc din istoria confruntărilor dintre Petrolul şi FC Braşov (fosta Steagul Roşu), partidă disputată la Poalele Tâmpei şi încheiată cu victoria ”găzarilor”, scor 3-0, unul dintre goluri a fost marcat chiar de sărbătoritul zilei. Clubul petrolist a vrut să fie alături de fosta glorie şi directorul sportiv Dan Dorobăţ (foto stânga) i-a dăruit un buchet de flori şi un tricou personalizat, pe care erau inscripţionate numele lui George Marin şi vârsta pe care a împlinit-o.