Preparatele din carne vor avea etichete noi. Astfel, consumatorii vor putea identifica mai uşor din ce ţară provine carnea folosită în alimentele pe care le cumpără. Decizia ar putea afecta negativ România.
Produsele din carne etichetate „România” ar putea fi un semnal de alarmă pentru consumatorii europeni, din cauza scandalurilor alimentare în care ţara noastră a fost implicată fără să fie vina ei. Aşadar, pentru unii, „autentic românesc” nu ar reprezenta cea mai bună alegere.
„Ideea fixă a românilor că noile etichete ar avantaja România este proastă. Din contră, ne-ar dezavantaja. România este dezavantajată de restul Europei, pentru că la noi au fost nenumărate scandaluri în care, în final, n-am fost legaţi, dar ne-au făcut numele destul de rău şi nu cred că carnea românească s-ar vinde în Anglia sau Franţa”, a declarat Sorin Minea, preşedintele Romalimenta.
Potrivit unor statistici citate de Comisia Europeană, 90% dintre consumatorii europeni doresc să cunoască ţara de provenienţă atunci când cumpără mâncare procesată.