Incident neobişnuit în Prahova. Un bărbat a furat zeci de cruci din lemn din cimitir pentru a se încălzi. Suspectul a fost prins şi le-a spus poliţiştilor că a pus crucile pe foc.
Suspectul este din localitatea Adunaţi, judeţul Prahova, şi locuieşte chiar lângă cimitir. La secţie, deşi era băut bine, a recunoscut în faţa poliţiştilor că a furat crucile, potrivit România TV.
Păgubiţii au fost cei care au sesizat prăpădul din cimitir şi l-au alertat pe preot. „E păcat să iei crucile şi să le pui pe foc. Bărbatul a zis că a fost băut şi nu ştie ce a făcut”, au declarat păgubiţii.
Acum, bărbatul are dosar penal pentru profanare de morminte. „Bărbatul a comis fapta întrucât nu avea lemne ca să încălzească locuinţa. S-a întocmit un dosar penal”, a declarat un poliţist.