Lepădându-se de toate cele lumeşti, acesta a locuit ca un sihastru 15 ani într-o peşteră, aproape de o cetăţuie numită Porfirion. Nişte desfrânaţi au adus odată la acest cuvios o femeie desfrânată, care-l îndemna spre păcătuire. Sfântul însă a adus-o la pocăinţă şi la credinţa în Hristos. Dar fiindcă nimeni nu scapă de cursele vicleanului, s-a întâmplat ca şi acest cuvios să cadă în mare ispită. Căci, lăsându-se biruit de pofta trupului, a căzut atât de jos încât a ajuns şi la păcatul uciderii. Şi, venindu-şi în fire, s-a deznădăjduit de mântuire şi a plecat în lume. Pe drum însă l-a întâmpinat un monah cuvios şi, ascultându-i sfaturile, s-a vârât într-un mormânt, unde a îndurat vieţuire foarte aspră. Fiind secetă în acel loc, Dumnezeu i-a spus episcopului cetăţii că, de nu va face rugăciune Iacob cel din mormânt, nu va conteni seceta. Astfel, mergând la cuviosul Iacob, acesta s-a rugat şi multă ploaie a curs din cer. Apoi, sfântul a dus viaţă şi mai aspră şi aşa s-a săvârşit.
