Ioan Gură de Aur a fost mare luminător şi învăţător al lumii. El nu trecea cu vederea nedreptatea. Chiar şi pe împărăteasa Eudoxia a înfruntat-o pentru fărădelegile şi nedreptăţile ce le făcea, printre altele şi pentru chipul tiranic cu care luase via unei văduve, numită Calitropia. De aceea, a fost izgonit de două ori din scaun, şi iarăşi a fost chemat la păstoriţii săi. Dar a treia şi cea din urmă oară, a fost trimis la Cucus. De aici l-au dus la Aravissos şi apoi la Pitius, oraşe nu numai lipsite de cele trebuincioase, dar şi totdeauna prădate de isauri, vecinii lor. Pe când era la Pitius, a fost chemat de Domnul şi s-a mutat la veşnicele locaşuri, în anul 407. Sfintele lui moaşte au fost îngropate în Comane. După treizeci şi trei de ani de la adormirea Sf. Ioan Gură de Aur, patriarhul Proclu a înduplecat pe împăratul Teodosie (fiul Eudoxiei) să aducă moaştele sfântului la Constantinopole. Astfel, racla cu moaşte a fost pusă în corabie, însă vasul s-a abătut la via văduvei pe care o năpăstuise împărăteasa. După ce i s-a dat înapoi via văduvei, apele mării s-au liniştit, iar moaştele au fost duse mai întâi la biserica Apostolului Toma, iar după aceea la biserica Sfintei Irina.
