C. D.

Conform Hotărârii Guvernului nr. 34/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de utilizare şi completare a Dosarului Electronic de Sănătate (DES) al pacientului, trebuie precizat că documentul conţine informaţiile medicale ale fiecărui pacient, acestea fiind adunate de la toţi furnizorii de servicii medicale cu care asiguratul a avut contact. „Dosarul Electronic de Sănătate conţine date şi informaţii clinice, biologice, diagnostice şi terapeutice, personalizate, acumulate pe tot parcursul vieţii pacienţilor, aceştia fiind şi proprietarii de drept ai acestor informaţii/date”, este precizat în actul normativ. De asemenea, se precizează că furnizorii de servicii medicale ,,sunt persoanele fizice sau juridice autorizate de Ministerul Sănătăţii pentru a furniza servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale în conformitate cu prevederile legale’’. Totodată, trebuie precizat faptul că DES este un serviciu disponibil pentru toţi pacienţii asiguraţi şi pentru toţi furnizorii de servicii medicale, iar iniţializarea dosarului se face, la cererea pacientului, de către orice medic care deţine semnătură electronică. La rândul lor, potrivit aceluiaşi act normativ, pacienţii au două modalităţi de a accesa DES: fie prin intermediul unei matrice (parole) de securitate şi a parolei de acces; fie prin intermediul cardului naţional de sănătate şi a codului PIN asociat acestuia. „Matricea de securitate se eliberează de către medici la solicitarea pacienţilor în baza actului de identitate. Parola de acces este personalizată de fiecare pacient, este strict confidenţială, fiind un element de securitate cunoscut numai de pacient, şi se utilizează în cadrul DES atât pentru cardul naţional de asigurări de sănătate, cât şi pentru matricea de securitate”, prevede actul normativ citat. Pacienţii sunt responsabili de păstrarea şi folosirea, în condiţii de siguranţă, a elementelor de securitate necesare accesului la DES (parola de acces, cardul naţional de sănătate, codul PIN asociat acestuia şi matricea de securitate). Dacă pacientul moare, dosarul acestuia este arhivat în sistem. După expirarea perioadei de păstrare, datele din dosar vor fi fie şterse, fie distruse. Persoanele care doresc mai multe detalii despre DES trebuie să ştie că pot accesa www.des-cnas.ro, acesta fiind accesibil atât pacienţilor, cât şi medicilor.