C. D.
În 2015, în Prahova, primul curs de formare profesională organizat în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi destinat şomerilor – atât tineri, cât şi peste 45 de ani – se va derula începând cu data de 6 februarie. Este vorba despre un curs gratuit pentru brutari, organizat în cadrul proiectului „Ia atitudine prin dezvoltare şi cunoaştere!” (ID POSDRU/129/5.1/G/134487) şi în care AJOFM Prahova este partener. La acest curs vor putea participa 28 de persoane, care au minimum opt clase. Cursul va avea o durată de 360 de ore (10 săptămâni) şi se va desfăşura în localitatea Ploieşti. Cursanţii vor fi testaţi periodic, pe toată durata cursului, pentru a li se verifica nivelul de cunoştinţe dobândite de-a lungul acestuia. Evaluarea finală se va face pe baza unui test scris de cunoştinţe teoretice şi aplicaţii practice, iar pentru obţinerea certificatului de calificare, cursantul trebuie să obţină media minimă 6. Totodată, trebuie precizat că acest curs este certificat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor vârstnice şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi este autorizat de ANC (Autoritatea Naţională pentru Calificări). Ca urmare, după absolvire, se va obţine un certificat de calificare. Persoanele interesate de participarea la cursurile organizate de AJOFM pot afla mai multe detalii de la Centrul de Formare Profesională din Şos. Vestului nr. 19, telefon 0244.587.129.














