D. Constantin
Combaterea evaziunii fiscale în domeniul panificaţiei, pentru protejarea intereselor economice ale statului şi ale cetăţenilor, s-a aflat, şi anul trecut, în centrul atenţiei poliţiştilor prahoveni. Chiar recent, bunăoară, a fost dispusă începerea urmăririi penale faţă de un om de afaceri, cetăţean turc, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în calitate de administrator al unei firme de panificaţie, ar fi evidenţiat, în actele contabile, cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, creând un prejudiciu bugetului statului de 1.310.000 de lei. Tot pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală este cercetat şi administratorul unui laborator de panificaţie şi patiserie din Ploieşti. Pe lângă neînregistrarea în contabilitate a tuturor veniturilor realizate, s-a mai constatat şi încălcarea gravă a normelor igienico-sanitare, fapt pentru care, pe lângă amenda în valoare de 4.000 de lei, inspectorii sanitari veterinari au dispus şi suspendarea activităţii societăţii respective până la remedierea deficienţelor.
La nivel naţional, pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul morăritului şi panificaţiei, lucrătorii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) au efectuat, în anul trecut, peste 180.000 de controale, fiind verificate inclusiv depozite de cereale, firme importatoare sau mijloace de transport al cerealelor sau al produselor finite. Cu acest prilej, au fost întocmite 1.900 de dosare penale, concomitent cu aplicarea unor sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 32 milioane de lei şi indisponibilizarea unor bunuri, a căror provenienţă nu a putut fi legal dovedită, însumând 31 milioane de lei. De asemenea, a fost suspendată sau oprită activitatea a 57 de unităţi de morărit şi panificaţie, precum şi indisponibilizarea a 71 mijloace de transport mărfuri. Acţiunile desfăşurate de poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au avut ca efect reducerea evaziunii fiscale în domeniul panificaţiei cu circa 20 la sută, de la 70 la sută, cât era anterior, potrivit specialiştilor.














