CSM Ploieşti-HCM Baia Mare 22-31 (10-15)

Petre Apostol

Sala: „Olimpia”. Spectatori: 1.000.
CSM Ploieşti: E. Şerban (3 intervenţii) – Dincu, Sheiko (5 goluri, 2 din „7 metri”), Toth (3), I. Dinu, Vlaskalic (1, 1 din „7 metri”), O. Ionescu (2). Au mai jucat: Ifrim (10 intervenţii) – Roman (1), Shutska (1), Balaban, R. Ştefan (1), Ana Gherman (2), C. Preda (2), Vasilescu, Chiricuţă (4, 3 din „7 metri”).
Antrenor: Goran Kurtes.
HCM Baia Mare: Ungureanu (9 intervenţii) – Do Nascimento (3 goluri, 3 din „7 metri”), Gjorgijevska (1), Lobach (3), Makeeva (1), Abbingh (6), Ardean Elisei (4). Au mai evoluat: Arenhart (10 intervenţii) – Buceschi (5), Herrem (5), Davydenko (2), Pârvuţ, Tiron (1, 1 din „7 metri”).
Antrenor: Tone Tiselj.
Arbitri: Marius Brebu şi Bogdan Ciobea (Argeş).
Observator FRH: Marius Barcan (Dolj).
Aruncări de la „7 metri”: 8/6 transformate – 5/4 transformate.
Eliminări „2 minute”: 1 (Shutska) – 4 (Gjorgijevska, Makeeva, Davydenko, Lobach).

După confruntarea din deplasare cu vicecampioana Corona 2010 Braşov, în care a fost aproape de o surpriză, echipa CSM Ploieşti nu s-a putut ridica la nivelul formaţiei campioane, HCM Baia Mare, care a sosit în Sala „Olimpia”, duminică seară, pentru meciul din cadrul etapei a doua din returul Ligii Naţionale la handbal feminin.
Gruparea preluată recent de Tone Tiselj a controlat jocul de la început până la final şi, deşi nu a evoluat la capacitatea maximă a vedetelor din lot, s-a impus la o diferenţă consistentă, de nouă goluri.
HCM Baia Mare a preluat conducerea încă din startul partidei, marcând primele două goluri la rând. CSM Ploieşti nu a găsit soluţii nici în atac, şi nici în apărare împotriva formaţiei campioane, care după 20 de minute de joc conducea cu scorul de 12-5!
Profitând şi de o relaxare prematură a oaspetelor, echipa ploieşteană a reuşit să mai echilibreze jocul până la pauză, Alla Sheiko şi extremele Ramona Ştefan şi Cătălina Preda reducând ecartul la doar patru goluri. Campioanele au replicat imediat, iar la pauză scorul indica 15-10 pentru vizitatoare.
Nici în partea secundă formaţia ploieşteană nu a reuşit să descifreze defensiva oaspete, nici măcar în superioritate numerică. Dar, apărarea avansată şi paradele Alinei Ifrim au făcut ca ecartul să nu se majoreze la mai mult de şase-şapte goluri, până spre finalul meciului.
În ultimele minute ale partidei, HCM Baia Mare – care a beneficiat şi de o împrospătare a forţelor în urma unei rotaţii mult mai eficiente – s-a distanţat la zece goluri diferenţă. Însă, CSM Ploieşti a avut ultimul cuvânt de spus, scorul final fiind de 31-22 pentru oaspete.
După duelul cu echipa campioană, trupa pregătită de Goran Kurtes are în faţă două meciuri în deplasare foarte importante în această săptămână, urmând să evolueze, mâine, în optimile Cupei României, cu HCM Rm. Vâlcea (pe care o va întâlni, pe teren propriu, în campionat, săptămâna viitoare), iar duminică se va confrunta cu HCM Roman, în cadrul etapei a treia din returul Ligii Naţionale.
În celelalte partide ale etapei disputate la finalul săptămânii trecute s-au înregistrat următoarele rezultate:
Unirea Slobozia-CSM Bucureşti 24-29 (11-11)
Cetate Deva-Corona 2010 Braşov 27-27 (13-13)
HC Zalău-HC Dunărea Brăila 34-31 (15-13)
Neptun Constanţa-SC Mureşul 27-24 (14-12)
SCM Craiova-HCM Roman 20-26 (9-13)
U Alexandrion-HCM Rm. Vâlcea 29-27 (15-11)

Clasament
1. HCM Baia Mare 15 14 0 1 467-328 42
2. CSM Bucureşti* 15 13 0 2 432-312 38
3. Corona Braşov 15 11 3 1 423-331 36
4. SCM Craiova 15 11 0 4 330-314 33
5. HCM Roman 15 9 2 4 356-348 29
6. Dunărea Brăila 15 8 0 7 415-400 24
7. HC Zalău 15 6 1 8 377-391 19
8. CSM Ploieşti 15 6 0 9 345-380 18
9. HCM Rm. Vâlcea 15 5 2 8 376-403 17
10. Cetate Deva 15 4 3 8 387-425 15
11. Neptun Constanţa 15 4 1 10 358-402 13
12. Unirea Slobozia 15 4 0 11 346-412 12
13. „U” Cluj 15 3 2 10 407-464 11
14. Mureşul Tg. Mureş 15 0 0 15 336-445 0

* Echipa CSM Bucureşti a fost penalizată cu un punct.