Petre Apostol
Reprezentanţii clubului Petro-Energia Câmpina, condus de antrenorul Mihai Pascu, au început noul sezon competiţional de atletism obţinând performanţe foarte bune. Aceştia au fost prezenţi la prima etapă a Campionatului Naţional pentru seniori, tineret şi juniori 1, care s-a desfăşurat la Bacău.
Componentă a lotului naţional de junioare 2, Oana Florentina Gheorghe (în foto) a reuşit, la concursul de la Bacău, una dintre cele mai bune performanţe ale sale la proba de aruncarea greutăţii. Tânăra atletă prahoveană de numai 17 ani a bifat 12.30 m la respectiva probă, la care recordul său personal este de 14,51 m, stabilit anul trecut, fiind unul dintre cele mai bune din Europa la junioare 2.
În clasamentul general, aceasta s-a situat pe locul al patrulea, fiind la doar 39 de centimetri de podium, ocupat, în totalitate, de sportive de la categoriile de senioare şi tineret (cu vârsta cuprinsă între 22 şi 25 de ani). Oana Florentina Gheorghe ţinteşte în acest an calificarea la Campionatul Mondial de juniori 2. La competiţia de la Bacău s-a mai remarcat şi cel de-al doilea atlet de la CS Petro-Energia Câmpina inclus în lotul naţional, anume Florian George Nicolae. Născut în 1997, acesta a ratat mare parte a sezonului trecut din cauza unei grave accidentări, an în care era favorit să câştige titlurile naţionale la heptatlon, octatlon şi săritura cu prăjina la juniori 2.
Sportivul prahovean a arătat că şi-a revenit, la prima etapă a Campionatului Naţional de seniori, tineret şi juniori 1 acesta obţinând un rezultat foarte bun la proba de aruncarea greutăţii. Cu performanţa de 12,69 m, Florian Nicolae s-a clasat pe locul secund la grupa sa actuală de vârstă, juniori 1, la aproape patru metri şi jumătate de locul întâi.
De menţionat că sportivii câmpineni evoluează cu dublă legitimare, aceştia mai fiind legitimaţi la LNPA Câmpulung Muscel. Totodată, gruparea din Câmpina a reuşit să găsească sprijin din partea primăriilor şi Consiliilor Locale din Scorţeni şi din al doilea municipiu al judeţului Prahova, ceea ce va ajuta la progresul sportivilor prahoveni.