Giorgiana Radu, AM Press
Prof. univ. dr. Ioan Lascăr, personalitate de referinţă a chirurgiei contemporane, cu activitate zilnică densă (operaţii, participare la forumuri medicale pe care le conduce, cursuri la facultate, doctorate pe care le îndrumă şi încă alte numeroase activităţi ţinând de o profesie grea şi frumoasă), a găsit timp să răspundă cu amabilitate întrebărilor noastre în cadrul unui amplu interviu pe care-l publicăm, în exclusivitate, în ziarul ”Prahova”.
(Continuare din numărul de ieri al ziarului)
– Vă mândriţi cu fiul dumneavoastră Bogdan, pictor apreciat în ţară şi în străinătate. Cum de nu l-aţi convertit la meseria părinţilor, fiindcă şi doamna Lascăr e medic?
– Fiul meu este un talentat artist plastic, cunoscut în ţară şi mai ales în străinătate, şi a urmat această carieră reuşind să-şi valorifice talentul, deşi ambii părinţi suntem medici chirurgi, soţia fiind obstetrician-ginecolog. Vă mărturisesc faptul că tendinţele noastre de a mai avea un medic în familie au fost nereuşite, din fericire pentru artist.
– Ce vă enervează în politică? Aţi operat vreun politician pe care nu-l suportaţi?
– Profesiunea de medic nu operează cu unităţile de măsură specifice politicii. Pentru medic, în exercitarea profesiunii există doar pacienţi, fără absolut niciun fel de discriminare de sex, vârstă, rasă, convingeri politice etc.
Dacă vă referiţi la culoarea politică, am operat politicieni de diferite calibre, aparţinând întregului spectru politic şi am, de asemenea, prieteni politicieni cu diferite convingeri politice.
– De ce pleacă, aproape fug, medicii tineri din România? E un fenomen.
– Discutând despre migraţia medicilor, evident trebuie să conştientizăm faptul că acest fenomen este determinat de multiple cauze.
Pentru un medic, de obicei tânăr, care ia o astfel de decizie nu este simplu, însă argumentele care îl motivează sunt numeroase şi, în primul rând, nivelul remunerării, dar şi condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea, respectiv cadrul instituţional, mijloacele tehnologice, accesul la informaţii de specialitate etc.
Iubesc România pentru că sunt ROMÂN, iar părinţii m-au ajutat să cultiv acest simţământ din fragedă copilărie
– Aţi avut oferte să lucraţi în străinătate? E o întrebare inutilă, fiindcă sigur aţi avut. De ce nu le-aţi dat curs?
– Nu am fost tentat de plecare deoarece, în permanenţă, am avut proiecte legate de profesiune, care mi-au oferit satisfacţia unor obiective realizate.
– Clinica dumneavoastră particulară dispune, spun foşti pacienţi, de dotări la nivelul marilor clinici din lume, dovadă că vă caută bolnavi din străinătate. Se ţine greu o asemenea instituţie?
– Clinica particulară este unul dintre proiectele mele propuse şi realizate – proiect demarat practic acum 20 de ani.
Medicina privată este alternativa pentru asistenţa medicală, care obligă la asigurarea unui înalt nivel tehnologic, a unei calităţi de excepţie a serviciilor de specialitate care să motiveze adresabilitatea pacienţilor.
Funcţionarea unei astfel de instituţii obligă inclusiv la o atentă selecţie a personalului, care este instruit până la cel mai mic detaliu legat de confortul şi siguranţa pacientului.
– Au devenit o modă operaţiile estetice. Le fac şi unii (unele) care n-au nevoie. Aţi refuzat vreodată o pacientă care n-avea nevoie de înfrumuseţări?
– Intervenţiile de chirurgie estetică, deşi nu sunt o noutate în România (pentru astfel de intervenţii aveam o listă de aşteptare din anii ’80), au devenit într-adevăr mult mai frecvent solicitate.
Evident, sunt numeroase cazuri în care aceste intervenţii nu sunt indicate, iar pacienţii (şi mai frecvent pacientele) uneori pot solicita intervenţii al căror rezultat să nu le aducă beneficii.
Stabilirea unei indicaţii chirurgicale corecte este exclusiv în sfera de competenţă a chirurgului plastician care, în cadrul consultaţiei de specialitate, trebuie să analizeze cu profesionalism particularităţile cazului şi să se asigure că pacientul a înţeles explicaţiile şi poate lua o decizie în deplină cunoştinţă de cauză. Pacientul trebuie să conştientizeze că nicio intervenţie de chirurgie estetică – chiar şi cele mai performante – nu aduc numai beneficii, însă avantajele trebuie să fie dominante, motivând astfel gestul chirurgical.
Pacientul trebuie să conştientizeze obligaţiile în asigurarea unei calităţi previzibile a rezultatului, respectiv respectarea riguroasă a indicaţiilor specialistului.
Am refuzat efectuarea unor intervenţii care nu aduceau beneficii pacientelor sau pacienţilor, care aveau fie o reprezentare absolut fantezistă privind efectuarea intervenţiei, fie aveau aşteptări absolut nerealiste.
Am avut surpriza să constat – şi nu numai o dată – că pacientele pe care am încercat să le conving că nu au nevoie de intervenţia solicitată s-au operat, totuşi, în ţară sau în străinătate, şi s-au reîntors spăşite pentru a le ajuta să corecteze rezultatele necorespunzătoare.
– Aveţi o echipă de medici şi asistente cu care lucraţi. Cum şi în cât timp v-aţi format-o?
– Ca dascăl mă ocup de formarea specialiştilor din ţară şi străinătate de peste 3 decenii, perioadă în care am pregătit sute de specialişti, din care câteva zeci fac parte din clinica pe care o conduc la Spitalul Floreasca, iar câţiva sunt în echipa de la clinica privată.
– Cum sunt studenţii de azi, pe care-i pregătiţi ca profesor?
– Specialitatea pe care o predau ca profesor este inclusă în curicula obligatorie a studenţilor din ultimul an de studii, moment în care au parcurs aproape în întregime programa de studiu şi au un nivel al cunoştinţelor care le permite să înţeleagă sfera de preocupări a chirurgiei plastice, estetice şi a microchirurgiei reconstructive.
Acest fapt se constituie ca un avantaj pentru specialitate, întrucât numeroşi studenţi sunt foarte interesaţi de domeniu, participând nu numai la cursuri şi activitatea secţiei, dar solicitând şi organizarea de cursuri suplimentare sau work-shop-uri, precum şi accesul în laboratorul de microchirurgie experimentală al clinicii.
Numeroşi studenţi solicită efectuarea lucrării de diplomă în cadrul clinicii, demonstrând preocupare deosebită pentru specialitate, din rândul lor recrutându-se viitorii medici rezidenţi şi apoi specialişti.
– De ce iubiţi România?
– Iubesc România pentru că sunt ROMÂN, iar părinţii m-au ajutat să conştientizez şi să cultiv acest simţământ din fragedă copilărie.
– Vă mulţumesc, domnule Profesor!
