Petrolul – Guanghzou R&F 0-0
Aseară, Petrolul a jucat, în Antalya, al doilea amical din cantonamentul desfăşurat pe tărâm turcesc, galben-albaştri având parte de un duel special – împotriva fostului lor antrenor, Cosmin Contra, cel care tocmai a preluat gruparea chineză Guanghzou R&F. Tehnicianul de care se leagă multe amintiri frumoase ale fanilor petrolişti, şi-a luat în China mulţi dintre foştii colaboratori din perioada când a lucrat la Ploieşti, şi, nu este exclus ca, mai devreme sau mai târziu să “tragă” după el şi un fost elev al său..
Până atunci, cele două echipe au avut parte de un test care poate fi considerat util, meciul, desfăşurat pe terenul central din complexul sportiv “Mardan” fiind unul care furnizat concluzii utile celor doi antrenori.
Prima parte a fost una în care elevii lui Rednic au atacat mai mult şi au avut şi ceea mai mare ocazie a reprizei, lovitura de cap a lui N’Koy, după centrarea lui Alcenat, trecând puţin pe lângă poarta chinezilor. S-a încheiat 0-0, la pauză, după 45 de minute în care jocul s-a apropiat destul de mult de nivelul dorit, mai ales în această perioadă a pregătirilor.
După pauză, asiaticii au părut mai periculoşi, mizând pe contraatacuri rapide, Pecanha având şi câteva emoţii, la şuturi din afara careului, cel mai dificil fiind un “trasor” de la jumătatea terenului (!), mingea fiind respinsă de portarul brazilian de sub transversală. Iar odată cu trecerea timpului şi efectuarea schimbărilor, noua echipă a lui Contra a devenit şi mai periculoasă, marcând şi un gol, anulat pe motiv de offside.
A rămas pe tabelă acelaşi scor ca la începutul partidei, pentru “găzari” acesta fiind al doilea meci în care, chiar dacă Rednic a încercat un sistem tactic mai ofensiv, echipa nu a reuşit nici de această dată să marcheze!
Petrolul a început meciul de aseară contra chinezilor de la Guanghzou, cu Pecanha – Alcenat, Geraldo, Ipsa, Satli – Nepomuceno, Filip, De Lucas, Teixeira – Astafei, N’Koy. Pe parcursul partidei au mai intrat şi Cobrea, Pastorinni, Gallegos, Mustivar, Peteleu, Marinescu, Mareş, Beţa, Al. Chiriţă,
De Lucas s-a înţeles cu Rijeka
Unul dintre cei mai importanţi jucători ai Petrolului din ultimele două sezoane – spaniolul Pablo de Lucas s-ar putea transfera la gruparea croată NK Rijeka, formaţie care a evoluat în grupele Europa League, în toamnă.
Mijlocaşul central petrolist s-a înţeles cu echipa aflată acum pe locul secund în campionatul croat, singurul lucru de pus la punct fiind, acum, transferul dintre cele două cluburi, ţinând cont că De Lucas mai are un an şi jumătate de contract cu clubul ploieştean. NK Rijeka – formaţie care ameninţă poziţia lui Dinamo Zagreb – club care domină fotbalul croat de ani buni, a dat lovitura în această iarnă, după ce a luat 12 milioane de euro pe golgheterul echipei, Andrej Kramaric, vândut la Leicester, în Anglia.
Neoficial, suma transferului său, de la Ploieşti, nu va fi mai mică de 300.000 de euro, jucătorul renunţând şi el la o parte din banii pe care-i are de primit de la Petrolul, unde, în tur, a fost printre cei mai utilizaţi jucători, trecând de graniţa celor 2000 de minute oficiale jucate (a lipsit din teren într-un singur meci, în tur, la Craiova).
În vârstă de 28 de ani, De Lucas s-a consacrat la Petrolul, unde a fost adus de Cosmin Contra, de la Salamanca, din Liga a III-a spaniolă (fotbalistul evoluase, o scurtă perioadă şi în eşalonul secund iberic), oferta primită de acesta din Croaţia fiind un pas înainte în carieră, din punct de vedere financiar, în primul rând.