Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au admis în parte, în şedinţa publică de astazi, cererea formulată de omul de afaceri Gruia Stoica – aflat în arest la domiciliu – privitoare la administrarea unor probe, în sensul „încuviinţării audierii martorilor Graţian Călin şi Victoraş Bucureanu, pentru lămurirea contextului general în mediul de afaceri (transportatori pe calea ferată)”. În acelaşi timp, instanţa a respins cererea privind audierea martorilor Sorin Chinde şi Iancu Eduard, apreciind că „pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei, este suficient audierea a doi martori”. De asemenea, instanţa a respins şi cererea formulată de acelaşi inculpat, aceea de administrare a probelor cu cele două rapoarte de expertiză cu obiectivele: a)-„stabilirea autenticităţii înregistrărilor audio de pe suporturile optice privind convorbirile telefonice şi a discuţiilor ambientale purtate de inculpat” şi, respectiv, b) – „expertiză fono-criminalistică a vocii şi vorbirii inculpatului Gruia Stoica la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice din cadrul Ministerului Justiţiei” – probe care nu sunt relevante în raport cu obiectul probaţiunii din cauză.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.