Ministrul Justiției s-a întâlnit cu delegația MCV
Echipa de evaluare din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) s-a întâlnit, recent, cu o delegație a Ministerului Justiției, condusă de Robert Cazanciuc. În cadrul întrevederii, au fost abordate aspecte referitoare la implementarea noilor coduri şi demararea activității comisiei interministeriale de monitorizare a aplicării acestora; finalizarea etapei dezbaterii publice cu privire la proiectul Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar; recuperarea creanțelor provenite din infracțiuni ș.a. „Credem că România și-a însușit filosofia MCV. Sperăm ca raportul ce va fi dat publicității la începutul anului 2015 să evidențieze progresele înregistrate de România și continuarea trend-ului ascendent din justiție”, a declarat ministrul Justiției în cadrul reuniunii.
Legea insolvenței a ajuns în Senat
Proiectul Legii insolvenței persoanelor fizice, care are deja aviz favorabil de la Guvern, urmează să ajungă pentru dezbatere în Camera Deputaţilor. Inițiat de mai mulți parlamentari PSD, proiectul de lege privind insolvența persoanelor fizice a trecut prin adoptare tacită de Senat, prima cameră sesizată, după ce a fost atins termenul limită de adoptare – 8 decembrie a.c. Acest proiect nu reprezintă, totuși, singura propunere de reglementare a insolvenţei persoanelor fizice care a primit aviz favorabil de la Guvern, în Camera Deputaților mai existând astfel de inițiative – sub diverse forme, dar cu aproximativ același conținut – care au trecut tot prin adoptare tacită de Senat, dar nu au mai fost dezbătute.
Viitori magistrați străini – în vizită la INM
Potrivit unui comunicat al Institutului Național al Magistraturii (INM), sediul instituției a fost vizitat de zeci de viitori magistrați străini, în cadrul programului de schimb AIAKOS. Cei 28 de viitori judecători și procurori provin din state membre ale Uniunii Europene, iar în perioada 1-5 decembrie a.c. au participat la activități cu caracter practic, având drept scop cunoașterea sistemelor judiciare ale statelor reprezentate, procese simulate în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie civilă și penală, dezvoltarea abilităților non-juridice, relevante pentru profesie, dezbateri pe teme de etică și deontologie, dar și vizite în cadrul Ministerului Justiției, la Direcția Drept Internațional Cooperare Judiciară și în cadrul Curții de Apel București. Programul “Aiakos” presupune, pe de o parte, găzduirea în propria țară a unor magistrați europeni și, pe de altă parte, deplasarea unor magistrați români în statele partenere în program, membre ale Uniunii Europene.













