D. Constantin

În ultimii ani, tot mai mulţi dintre românii cu dare de mână preferă să-şi petreacă Revelionul în străinătate, folosind ca mijloc de transport propriul autoturism. Pornind de la acea constatare, reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) le fac turiştilor noştri o serie de recomandări, de care ar trebui să ţină cont, pentru a nu se trezi cu posibile surprize neplăcute tocmai pe timpul vacanţei de iarnă.
Precum se ştie, Austria este una dintre destinaţiile preferate ale românilor, cu precădere ale celor care doresc să schieze. Aceştia vor trebui să aibă suficienţi bani în buzunar deoarece, dacă încalcă vreo regulă de circulaţie, amenda se achită pe loc. În caz contrar, le pot fi reţinute plăcuţele de înmatriculare ale maşinii. De asemenea, aparatele antiradar şi detectoarele de radar sunt interzise în această ţară, iar şoferii depistaţi cu aşa ceva vor achita o amendă de 4.000 de euro, plus confiscarea aparatelor amintite.
De asemenea, în Italia, folosirea detectorului de radar se sancţionează cu amendă între 742 şi 2.970 de euro, plus confiscarea acestuia. Pe de altă parte, depăşirea vitezei legale atrage după sine suspendarea permisului de conducere şi achitarea unei amenzi în valoare de până la 1.000 de euro. În eventualitatea în care nu aveţi banii necesari pentru achitarea amenzii, poliţiştii italieni vă pot confisca maşina! În Spania, depăşirea vitezei legale cu mai mult de 40 kilometri pe oră înseamnă infracţiune, în timp ce depăşirea vitezei cu mai puţin de 40 kilometri pe oră se sancţionează cu amendă de până la 1.500 de euro. Pe de altă parte, şoferii care conduc autovehicule fără să deţină categoria de permis necesară ori cu permisul suspendat riscă, în Spania, pedeapsa cu închisoarea între 6 luni şi 2 ani.
Românilor care şi-au propus să petreacă Anul Nou în staţiunile elveţiene, reprezentanţii MAE le reamintesc faptul că deţinerea paşaportului este obligatorie, la fel şi cauciucurile de iarnă. Dacă sunteţi implicaţi într-un accident de circulaţie, nu părăsiţi locul evenimentului şi nu mişcaţi maşina din poziţia respectivă până la sosirea poliţiştilor. Cauciucurile de iarnă, dar şi lanţurile antiderapante, sunt obligatorii şi pentru românii care preferă staţiunile turistice din ţara vecină, Bulgaria. Cine le uită acasă râmâne cu maşina la frontieră! Potrivit autorităţilor de la Bucureşti, numai anul trecut, 700 de turişti români şi-au petrecut sărbătorile înzăpeziţi sau blocaţi în vamă. De asemenea, este cunoscut faptul că poliţiştii bulgari suspendă cu mare uşurinţă permisele de conducere, aşa că automobiliştii români care tranzitează sau au ca destinaţie Bulgaria trebuie să manifeste mare prudenţă atunci când se află la volan.