Adrian Brad

Plenul legislativului municipal câmpinean s-a întrunit, în ultima vreme, aproape săptămânal. Mai exact, în trei săptămâni au fost trei şedinţe, două dintre întâlniri fiind cu caracter extraordinar. În prima dintre ședințele extraordinare pomenite mai sus, a fost aprobată o rectificare a bugetului, astfel încât cadrele didactice din municipiu să-şi poată primi la timp drepturile salariale. Atunci, s-a aprobat, practic, un artificiu financiar, în sensul că s-au luat bani de la un capitol al bugetului local și s-au dat la „Învăţământ”, pentru salariile profesorilor, suma redistribuită fiind de 606.050 lei. S-a apelat la această soluţie, deoarece Guvernul majorase plafonul maxim pentru cheltuielile de personal, dar nu a rectificat şi bugetul de stat, astfel încât Ministerul Finanţelor Publice să poată trimite în teritoriu banii pentru salariile profesorilor. Ulterior, după rectificarea bugetului de stat, situația s-a remediat. În a doua ședință extraordinară a fost aprobată o a doua rectificare bugetară, care a avut la bază necesitatea includerii în buget a unor sume alocate suplimentar de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti. Astfel, Câmpina a primit 1.626.000 lei de la bugetul de stat pentru plata sumelor aferente anului 2015, stabilite prin hotărâri judecătoreşti pentru personalul din învăţământ. De asemenea, în bugetul local a fost inclusă şi suma de 137.000 lei, repartizată pentru finanţarea drepturilor persoanelor cu handicap. Suma pentru plata drepturilor salariale cuvenite, dar neacordate, câștigate de profesori în instanță, a fost stabilită de Inspectoratul Şcolar şi fiscul prahovean, în baza analizei execuţiei bugetelor şi a necesarului transmis de unităţile de învăţământ. Astăzi, consilierii municipali câmpineni se vor întâlni în ultima ședință din acest an, o ședință ordinară, dar și festivă, care va avea pe ordinea de zi câteva proiecte de hotărâre de interes pentru comunitate, precum cele în care se vor discuta stadiul lucrărilor privind extinderea rețelei de canalizare, stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2015, planul de ocupare al funcţiilor publice din anul viitor pentru aparatul de specialitate al primarului municipiului, aprobarea listei de repartizare a locuințelor pentru tineri destinate închirierii, construite prin A.N.L. în str.Ecaterina Teodoroiu, aprobarea Actului Constitutiv şi a Statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară de utilităţi publice pentru serviciul de salubrizare „Parteneriatul pentru managementul deşeurilor – Prahova“.