Fiscul a preluat doar o parte dintre debitorii CJASS

Cu puţin timp în urmă, conducerea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Ploieşti a încheiat preluarea transferului obligaţiilor reprezentând contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la Casa de Asigurări Sociale de Sănătate (CASS) Prahova. Astfel, din totalul celor 44.342 de contribuabili care figurau cu obligaţii restante la CASS Prahova, în urma analizei efectuate de Fiscul Prahova, au fost preluate doar 5.188 de dosare în vederea colectării debitelor. Pentru restul dosarelor, s-a constatat că, potrivit Codului de procedură fiscală şi a protocolului de predare/primire, nu au fost îndeplinite condiţiile de legalitate, motiv pentru care acestea au fost restituite CASS Prahova.

Economia gri a României poate scădea cu 9,9 la sută

Economia gri în România poate fi redusă cu până la 9,9 la sută, cumulat în următorii şapte ani, reprezentând aproximativ 14 miliarde de euro, dacă vor fi aplicate gradual o serie de măsuri adoptate cu succes în alte ţări, conform unui studiu al companiei de consultanţă PricewaterhouseCoopers. Printre aceste măsuri amintim: limitarea încasărilor zilnice de numerar şi a plafonului de casă pentru operaţiunile de încasări (în ultimii cinci ani, ponderea numerarului în circulaţie în România a fost de peste 60 la sută din PIB, adică de şase ori mai mare decât nivelul înregistrat în ţările din zona euro!), obligativitatea utilizării de către toţi comercianţii a caselor de marcat conectate online la sistemele autorităţilor fiscale, organizarea de loterii fiscale în care cei care trimit un număr minim de bonuri fiscale pot primi premii, pe baza unor extrageri aleatorii.

De la carnea de vânat sau de struţ, turiştii au revenit la… cartofi prăjiţi

Gradul de sărăcie al românilor este tot mai resimţit şi de proprietarii restaurantelor.„Majoritatea clienţilor din restaurante, mai ales din staţiunile de la munte, s-au întors, în ultima vreme, la carnea de pui şi la cartofii prăjiţi sau piure. Aceasta în timp ce, în perioada 2007-2009, clienţii căutau mâncare din ce în ce mai diversă: peşte, vită, vânat sau carne de struţ. Au existat chiar şi cereri de carne de antilopă sau de crocodil, precum şi de vinuri din import, de 200 lei sticla”, a declarat Ştefan Bercea, preşedintele Asociaţiei naţionale a bucătarilor şi cofetarilor din România. Acesta a adăugat că turiştii care vin acum la munte sunt interesaţi de porţii care să coste între 20 – 30 de lei, iar ce depăşeşte această valoare nu mai are căutare.