Petrolul s-a calificat în careul de ași al Cupei României grație victoriei cu 1-0 de la Tg. Mureș, la capătul unui meci disputat, cu ocazii de ambele părți.
La 11 zile de la victoria galben-albaștrilor din campionat, scor 2-0, înregistrată la Ploiești, Petrolul și ASA s-au reîntâlnit, de această dată la Tg. Mureș, în sferturile de finală ale Cupei României Timișoreana. Dacă până în această fază a competiției lupii s-au ”încălzit” cu două echipe din eșaloanele inferioare, ardelenii au trecut de Concordia Chiajna și Ceahlăul Piatra Neamț. Mai mult decât atât, trupa lui Cristi Pustai era neînvinsă pe propriul teren în actuala stagiune, fie că a jucat în Liga 1 sau în Cupă. Față de remiza albă din ”Groapă”, cu Dinamo, Mulțescu a făcut o singură modificare în formula de start. Convins de prestația bună a lui Nepomuceno la București, antrenorul haitei l-a titularizat pe olandez în detrimentul lui Astafei, în banda dreaptă a liniei de 3 mijlocași ofensivi. De partea cealaltă, Pustai a mizat în ofensivă pe Voiculeț și Henrique, în locul lui Bumba și Axente, așa cum începuse pe ”Ilie Oană”.
Partida a început pe contre, fără tatonări, fiecare dintre cele două formații dorindu-și să păstreze cât mai mult balonul pentru a încerca să dețină controlul jocului. Prima ocazie a meciului le-a aparținut gazdelor, în minutul 15, dar Pecanha a reținut șutul pe colțul scurt al lui Voiculeț, după ce acesta a păstruns în careu, trecând ușor de doi adversari. Minutul 24 avea să aducă una dintre fazele controversate ale întâlnirii, arbitrul Hațegan considerând că Teixeira a fost deposedat corect în careu, deși portughezul a susținut contrariul și a cerut penalty. Ardelenii au replicat 5 minute mai târziu, prin Hora, care a șutat periculos, pe jos și în colțul lung, însă mingea a trecut pe lângă poarta găzarilor. Jocul dur al gazdelor a fost resimțit cel mai mult de către Teixeira, busculat la aproape fiecare atac asupra sa, la fel întâmplându-se și la șutul din minutul 41. Petrolul putea deschide scorul înainte de pauză, dar reluarea lui Albin cu capul, din centrarea lui De Lucas, a fost respinsă din fața propriei porți de către apărarea mureșeană.
Egalitatea din prima parte nu i-a determinat pe cei doi tehnicieni să facă schimbări. Petrolul a început și partea secundă mai bine decât ASA, dând senzația că ține neapărat să înscrie cât mai repede pentru a pune lucrurile la punct. Totuși, ardelenii au fost mai aproape de gol prin Goga, în minutul 53, scăpat singur pe partea stângă, dar Pecanha a salvat excelent. Ofensiva gazdelor a continuat cu bara lui Gorobsov, din lovitură liberă directă, la capătul unei ore de joc, iar Petrolul a răspuns imediat prin șutul expediat pe lângă de Filip. ASA a rămas periculoasă și a forțat atacul, dar Pecanha și colegii săi din defensivă s-au descurcat de fiecare dată, îndepărtând pericolul. La fel s-a întâmplat și la faza din minutul 79, când Henrique, scăpat singur spre poartă, nu l-a putut învinge pe bravul goalkeeper brazilian. Noul-intrat Astafei a avut și el șansa golului, dar a trimis pe lângă buturile lui Stăncioiu. Finalul timpului regulamentar a găsit ambele echipe cu garda jos, fiecare căutând golul calificării. Iar acesta a venit, pentru Petrolul, în minutul 88, când Albin a reluat în colțul lung un balon respins la întâmplare de gazde. Lupii au urlat de fericire și nimic nu se mai putea întâmpla. Au făcut încă un pas spre trofeu și merită toate felicitările. Din plin!
fcpetrolul.ro