D. Constantin
Între priorităţile aflate, în săptămâna precedentă, pe agenda de lucru a Direcţiei Poliţiei Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) s-au regăsit şi reţinerea şi tragerea la răspundere a indivizilor care şi-au făcut un obicei din a sustrage materiale feroase şi neferoase de la infrastructura feroviară. Acesta este un fapt extrem de grav, deoarece poate pune în pericol siguranţa circulaţiei trenurilor de persoane sau de marfă. Controalele poliţiştilor au vizat, totodată, şi identificarea societăţilor comerciale profilate pe colectarea materialelor refolosibile care nu respectă prevederile legale privitoare la achiziţionarea acestora. Astfel, în perioada menţionată, au fost verificate câteva sute de asemenea firme, inclusiv unele cu sediul în Prahova, fiind recuperate 42 kilograme de cupru şi 300 kilograme de alte tipuri de materiale. De asemenea, au fost constatate 32 de infracţiuni, majoritatea de natură judiciară, fiind aplicate 818 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 193.000 de lei. În paralel cu aceste sancţiuni, au fost confiscate bunuri în valoare de 4.780 de lei, întrucât provenienţa acestora nu a putut fi dovedită cu documente legale.
Aşa cum aminteam, astfel de ilegalităţi au fost depistate de poliţişti şi pe raza judeţului nostru. Cu câteva zile în urmă, de exemplu, lucrătorii Postului de poliţie transporturi feroviare Ghighiu au depistat o căruţă încărcată cu 150 kilograme de materiale feroase (piese şi subansamble provenite de la infrastructura feroviară). La întâlnirea cu poliţiştii, cele trei persoane din căruţă au încercat s-o rupă la sănătoasa, dar, în cele din urmă, au fost prinse. Acestea sunt bănuite de sustragerea, de pe raza Staţiei CFR Corlăteşti, a materialelor feroase respective, cu scopul de a le valorifica la un centru de colectare. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin 1 din Codul Penal.














