Ana Maxim

Misterele care învăluie masivul Bucegi atrag ca un magnet, an de an, sute de turişti români şi străini. Oamenii încearcă să afle cât de mult adevăr conţin legendele despre aceste locuri, iar unii dintre ei speră chiar să fie martori ai unor experienţe ieşite din comun.
Cel mai mult fascinează Sfinxul, mulţi dintre cei care îl vizitează fiind convinşi că au ajuns într-un loc mistic – poate chiar pe locul unui fost altar utilizat de daci. Legendele sunt alimentate şi de turişti care au povestit că, în zona Sfinxului şi a Babelor, au avut parte de întâmplări stranii sau au simţit energii pozitive, foarte puternice. În masivul Bucegi vin, în fiecare an, şi persoane în căutarea zonei cunoscute din moşi-strămoşi sub numele de „Gura de Rai”. Dacă unii susţin că aceasta este doar o metaforă, alţii sunt convinşi că locul există cu adevărat şi este plin de energii benefice. Întrebări despre localizarea acesteia primeşte uneori şi Paul Popa, reprezentant al Centrului de Informare şi Promovare Turistică Sinaia. Acesta le răspunde curioşilor că, potrivit unor legende, zona s-ar situa undeva între Babele şi Peştera Ialomiţei. „Sunt destui vizitatori interesaţi de misterele din Bucegi şi unii dintre ei mi-au spus că şi-ar dori să existe persoane care să cunoască bine aceste lucruri şi să îi ducă exact în acele zone încărcate de energie”, ne-a precizat Paul Popa.
Tot legendele mai vorbesc despre o reţea de tuneluri, tezaure îngropate în munţi şi izvoare care ar avea cea mai pură apă de pe pământ. Peste câteva săptămâni, un fenomen ce are loc o dată pe an va atrage din nou curioşii pe Platoul Bucegi. Pe data de 28 noiembrie, la apus, razele soarelui creează un efect spectaculos: o piramidă deasupra Sfinxului. Apusul este privit de zeci de oameni veniţi din toate colţurile ţării, iar unii dintre ei, suferinzi, cred că fenomenul declanşează anumite energii divine ce i-ar putea ajuta chiar să se vindece.