C. Dumitru
În anul în curs, fermierii vor încasa drept subvenţie echivalentul a 159 de euro pentru fiecare hectar de pământ lucrat, faţă de 139 de euro, în 2013. „Până acum, cea mai mare parte dintre cei peste un milion de fermieri şi-au primit deja pe card avansul de 69 de euro pe hectar, iar diferenţa urmează să o încaseze începând de luna viitoare”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Pentru crescătorii de ovine, subvenţia acordată de la bugetul statului este de 38,5 lei/cap de animal, la care se adaugă sumele aferente zonei defavorizate. În cazul fermierilor din sectorul de creştere a bovinelor, cuantumul subvenţiei se ridică la 435 de lei/cap de animal – pentru vaca de carne, iar pentru cea de lapte subvenţia variază între 700 – 1.300 de lei/cap de animal, în funcţie de cantitatea de lapte produsă. Tot până la sfârşitul lunii viitoare, statul va rambursa fermierilor şi diferenţa dintre acciza standard şi acciza redusă (stabilită la 21 de euro/1.000 de litri) pentru motorina folosită la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură, fiind deja alocate în acest sens 143,8 milioane de euro.
În altă ordine de idei, întrucât pe piaţa internă se constată creşterea continuă a cererii de alimente organice, de anul viitor se va pune un şi mai mare accent pe încurajarea fermierilor care realizează produse ecologice, în număr de circa 15.000, în momentul de faţă, care exploatează aproximativ 400.000 de hectare. „Vom acorda punctaje suplimentare la acordarea subvenţiei pentru fermierii care se orientează către agricultura ecologică şi integrează producţia, astfel încât să ne atingem obiectivul ca produsele organice româneşti să fie tot mai prezente pe rafturile marilor magazine, iar ţara noastră să exporte cu precădere produse procesate, cu valoare adăugată mare”, a adăugat Daniel Constantin.














