C. Dumitru

Prin programul stabilit de către Ministerul Muncii, agenţiile judeţene de profil au avut drept sarcină să faciliteze, în cursul acestui an, găsirea de loc de muncă unui număr de 346.000 de persoane. Până la sfârşitul lunii anterioare, din efectivul menţionat au reuşit să fie încadrate, la nivel naţional, 325.227 de persoane, inclusiv unele cu domiciliul în Prahova.
Conform comunicatului Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), încadrarea şomerilor amintiţi a fost posibilă prin aplicarea diverselor măsuri specifice prevăzute de lege, cum ar fi: acordarea de servicii de informare şi consiliere profesională, înfiinţarea de cursuri de formare profesională în meserii solicitate de către piaţa muncii, organizarea unor burse ale locurilor de muncă, acordarea de subvenţii angajatorilor pentru a-i determina să încadreze şomeri cu vârsta de peste 45 de ani sau părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale etc. Astfel, numai prin aplicarea acestei ultime măsuri, au avut şansa să-şi găsească un loc de muncă 16.020 de persoane, dintre care 15.712 erau şomeri în vârstă de peste 45 de ani, restul fiind unici susţinători ai familiilor monoparentale.