D. Constantin

Până în momentul de faţă, în conturile fermierilor români au intrat 12,84 miliarde de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), ceea ce reprezintă o rată a absorbţiei de 80,7 la sută a subvenţiilor alocate în perioada 2007-2013. Concret, conform unui comunicat remis de Ministerul Agriculturii, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit, până în prezent, 6,85 miliarde de euro din bugetul FEGA, reprezentând o absorbţie de 88 la sută din alocarea de 7,79 miliarde de euro. Pe de altă parte, Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR) a achitat din bugetul FEADR suma de 6 miliarde de euro, reprezentând 74 la sută din alocarea de 8,12 miliarde de euro. „Aceste sume care au intrat efectiv în conturile agricultorilor nu acoperă, fireşte, în totalitate necesarul de finanţare de care avem nevoie, dar efectele acestui aport de capital se văd şi cred că performanţa înregistrată de sectorul agricol, în ultimii ani, se datorează în mare parte şi subvenţiilor europene. În ce ne priveşte, am depus toate eforturile pentru ca aceşti bani să ajungă cât mai repede acolo unde este nevoie de ei, adică la fiecare fermier”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. În opinia acestuia, în 2014, ritmul absorbţiei fondurilor comunitare a fost unul şi mai bun. „APIA a plătit, până acum, agricultorilor, indiferent de sectorul în care lucrează, peste 1,39 miliarde de euro, iar cealaltă Agenţie, AFIR, peste 835 milioane de euro.Vorbim, deci, în total de 2,2 miliarde de euro subvenţii achitate numai în cursul lui 2014”, a adăugat ministrul.