Ana M.
Declarată Miss World România 2014, Bianca Fanu a ajuns joi în Capitala Marii Britanii – gazdă a competiţiei internaţionale de frumuseţe Miss World, în cadrul căreia tânăra va reprezenta ţara noastră. Timp de trei săptămâni, frumoasa brunetă va participa la acţiuni de caritate, şedinţe foto, dezbateri şi alte evenimente, alături de peste 120 de candidate din întreaga lume, marea finală a concursului fiind programată pe 14 decembrie. Bianca Fanu, în vârstă de 25 de ani, este din Timişoara şi studiază la Facultatea de Medicină Generală a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din acest oraş. Tânăra are 1,70 metri înălţime şi dimensiuni de model: 86-60-90 centimetri.
Bianca Fanu este a 19-a reprezentantă a României în istoria competiţiei Miss World. Ioana Valentina Boitor, câştigătoare a locului al doilea la Miss World 2006, a obţinut cea mai bună clasare a unei candidate a României în întreaga istorie a competiţiilor internaţionale majore de frumuseţe. Creat în Marea Britanie, concursul Miss World a fost organizat pentru prima dată în anul 1951, fiind prima competiţie internaţională de frumuseţe majoră organizată la nivel mondial şi cea mai longevivă în acest moment. În 2013, în cadrul finalei internaţionale a concursului, Miss World a fost desemnată Megan Young, Miss Filipine. Anul acesta, concursul a fost marcat de o tragedie: Miss Honduras a fost ucisă cu doar câteva zile înainte de a pleca la Londra, pentru a participa la finala competiţiei. Trupul neînsufleţit al Mariei Jose Alvarado, în vârstă de 19 ani, a fost găsit alături de cel al surorii sale, Sofia Trinidad Hernandez. Conducerea organizaţiei internaţionale a publicat pe site-ul oficial al concursului un mesaj în care îşi exprimă regretul pentru această tragedie.














