Pe gardurile care înconjoară părculețul Spitalului Municipal Câmpina a apărut, ca prin minune, o lume a copiilor, reprezentată prin picturi murale înfățișând personaje din cele mai cunoscute povești ale copilăriei. Este vorba despre o acțiune inițiată de Consiliul Local Câmpina și Uniunea Artiştilor Plastici din România – Sucursala Câmpina, destinată în special celor mai mici pacienţi ai spitalului.
Spunem “în special” deoarece, cu siguranță, imaginile de basm vor însenina, de asemenea, și privirile pacienților adulți sau ale celor în vârstă. Câţiva artiști plastici câmpineni au pictat, cu mult meșteșug și multă dragoste, gardurile ce împrejmuiesc o parte din parcul spitalului, dar acțiunea face parte dintr-un proiect prevăzut a fi continuat și în anii următori, un proiect amplu denumit “Câmpina în culori” și a cărui primă etapă a fost înfrumusețarea parcului amintit. “Am pictat împrejmuirile parcului din SMC pentru a-l înfrumuseța și pentru a crea aici o atmosferă de poveste, care să-i ajute pe cei mai mici pacienți să suporte mult mai ușor internarea. Vrem ca ei să aibă o imagine mai plăcută, o stare mai bună, atunci când ies în parc. Discutăm cu conducerea Spitalului Municipal şi despre posibilitatea de a realiza astfel de acţiuni şi în interiorul instituţiei. De exemplu, la Secţia de Chirurgie, unde am putea picta o parte din pereţi, după finalizarea lucrărilor de modernizare. «Câmpina în culori» este un vis al nostru, un dar pentru locuitorii acestui oraş. În acest început de drum am muncit mult şi cu drag alături de colegii mei şi a ieşit ceva special. În cazul de faţă am vrut ca pacienţii din Spitalul Municipal să se bucure de acest joc de culori atunci când ies la plimbare în parc. Sunt convinsă că discuţiile avansate cu managerul spitalului, dl. Călin Tiu, pentru a continua proiectul de aici şi în interiorul instituţiei, se vor materializa în viitor. Sper ca începând de la anul să facem următorul pas şi «Câmpina în culori», proiectul gândit alături de dl.Florin Frăţilă, președintele Comisiei de cultură din Consiliul Local, să continue şi în alte zone din oraş. Avem nevoie de sprijin pentru a întregi tabloul de culoare al Câmpinei”, ne-a spus Amalia Suruceanu, preşedintele UAP Câmpina.