Adrian Brad
Proiectul privind stabilirea taxelor şi impozitelor locale pentru anul 2015, al cărui inițiator este, conform Legii administrației publice locale, primarul Horia Tiseanu, a fost finalizat și urmează a fi supus dezbaterii și aprobării de către consilierii municipali la prima lor întâlnire în plen. Actul normativ cu putere de lege locală, care reglementează fiscalitatea în al doilea municipiu prahovean, lasă nemodificat nivelul taxelor și a impozitelor din anul precedent, ceea ce înseamnă că în 2015 taxele şi impozitele care se aplică persoanelor fizice și juridice din Câmpina se menţin la nivelul celor din acest an. Tot nemodificate rămân facilitățile fiscale acordate cetățenilor și firmelor locale care își vor achita integral impozitele locale (pe clădiri, pe terenuri și pe autovehicule) până la 31 martie 2015. Este vorba despre reducerea cu 10% a contribuțiilor fiscale amintite mai devreme, dacă ele vor fi plătite până la primul termen al anului fiscal, adică până la finele lunii martie. Cetăţenii de onoare ai municipiului vor fi scutiţi, în continuare, de la plata impozitului pe clădirea de domiciliu şi pe terenul aferent acesteia, scutire valabilă şi în cazul câmpinenilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie (scutirea se menţine şi dacă unul dintre soţi a decedat, pentru cota ce revine, după caz, soţului sau soţiei în viaţă).