Organizaţii non-guvernamentale, biserici, scoli sau firme de formare profesională vor putea primi finanţări europene de până la 5 milioane de euro prin POSDRU, în proiecte sociale pentru sprijinirea persoanelor din zonele foste industrializate ale ţării, conform unor documente scoase în dezbatere publică duminică de Ministerul Fondurilor Europene. Documentele prezentate de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), din subordinea MFE, sunt necesare lansării a patru cereri de propuneri de proiecte care fac parte dintr-un pachet de intervenții adresate în special zonelor foste industrializate, a precizat sursa citată. „Le oferim sprijin copiilor și familiilor din zonele foste industrializare, de la soluții de reintegrare socială și profesională, până la consiliere în vederea începerii unei activităţi independente sau pentru iniţierea unei afaceri. Dacă ne pasă de România, trebuie să acționăm acum pentru a opri depopularea satelor, a comunelor și a orașelor mici. Iar asta o putem face doar ajutându-i pe cei care încă mai sunt acolo”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici. Ministerul Fondurilor Europene așteaptă propuneri și sugestii pe marginea documentelor lansate în consultare publică până la data de 13 noiembrie 2014, ora 12.00, la următoarea adresă de e-mail: consultareGSCS@fonduri-ue.ro .
Potrivit schiței Ghidului Solicitantului Condiții Specifice pentru cererea de propuneri de proiecte „Prevenirea și corectarea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii”, Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenţie 2.2 POS DRU, în cadrul viitorului apel de propuneri de proiecte vor fi finanțate proiecte ce vor sprijini în special preşcolarii, elevii care ar putea părăsi timpuriu şcoala, dar și părinţii sau tutorii acestora, precum și persoane care au părăsit timpuriu şcoala și care au vârste mai mici de 18 ani, arată MFE. Scopul acestui apel de proiecte va fi cel al implementării programelor de tip “şcoală după şcoală”, respectiv al programelor de reintegrare în educaţie de tip “a doua şansă”. Minimum 50% din grupul țintă eligibil va fi format din persoane care au domiciliul/ reședința în zonele/ județele/ orașele care au fost industrializate. Suma totală eligibilă este de minimum 500.000 de euro.
Schița ghidului Solicitantului Condiții Specifice pentru cererea de propuneri de proiecte „Formare profesională continuă pentru angajați”, Axa Prioritară 2, Domeniul Major de Intervenție 2.3 POSDRU se referă la sprijinirea angajaților întreprinderilor/ instituțiilor din sectoarele economice incluse în direcțiile actuale de politică industrială, în scopul calificării și recalificării. Minimum 50% din grupul țintă eligibil al proiectelor finanțate va fi format din persoane care au domiciliul/ reședința în zonele/ județele/ orașele foste industrializate. Suma totală eligibilă este de minimum 500.000 de euro.
În ceea ce priveşte schiţa Ghidului Solicitantului Condiții Specifice pentru cererea de propuneri de proiecte „Măsuri active de ocupare pentru zone foste industrializate”, Axa Prioritară 5, DMI 5.1 POSDRU, viitorul apel de propuneri de proiecte va sprijini persoanele inactive, aflate în căutarea unui loc de muncă, șomerii și persoanele care au părăsit timpuriu şcoala din regiunile foste industrializate, în scopul sprijinirii (re)integrării pe piața muncii, susţine MFE. Suma totală eligibilă este de minimum 500.000 de euro şi maximum 5 milioane de euro. De asemenea, propunerile de proiecte „Măsuri active de ocupare pentru zone foste industrializate în mediul rural”, Axa Prioritară 5, Domeniul Major de Intervenție 5.2. POSDRU vizează persoanele inactive, aflate în căutarea unui loc de muncă; şomeri, persoane care activează în domeniul agriculturii de subzistenţă, managerii și angajaţii din mediul rural din regiunile foste industrializate. MFE îşi propune, astfel, facilitarea accesului la ocupare în activităţi non-agricole, crearea condiţiilor pentru dezvoltarea întreprinderilor profitabile non-agricole, furnizarea sprijinului pentru crearea de noi locuri de muncă și noi forme de ocupare pentru lucrătorii independenţi din zonele rurale, respectiv promovarea culturii antreprenoriale în zonele rurale. Suma totală eligibilă este de minimum 500.000 de euro şi maximum 5 milioane de euro.