D. Constantin
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Theodor Berna (în stare de arest preventiv), Mirela Fodor, Ana Rotundu, Valentin Rarinc, Viorelo Mirică, Lupu Ervin-Silviu şi Coca Tănase – toţi sub control judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, în aceeaşi informare de presă se mai precizează că, tot pentru infracţiunile amintite, au mai fost trimise în judecată şi patru firme: Tehnologica Radion SRL, Temix Construct SRL, Proiect Alfa Capital Construct SRL şi Teloxim Con SRL.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii ploieşteni, „inculpaţii, în calitate de administratori ai mai multor societăţi comerciale, au înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale nereale urmate de transferuri de bani, cu scopul ascunderii provenienţei ilicite a acestora, sume ce ulterior au fost retrase în numerar din conturile unor societăţi comerciale de tip fantomă”. Valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, rezultat din comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, depăşeşte 100 milioane de euro. Pentru recuperarea prejudiciului, s-a luat măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului Theodor Berna, SC Tehnologica Radion SRL şi SC Teloxim Con SRL. Dosarul va fi judecat de către Tribunalul Prahova.
Aşa cum am mai scris, omul de afaceri Theodor Berna – al doilea „rege al asfaltului” reţinut în ultimii ani, după Nelu Iordache – a fost arestat preventiv pe data de 19 august 2014, de Tribunalul Prahova. În motivarea deciziei, instanţa a arătat că inculpatul a folosit în mod fraudulos propria societate comercială (Tehnologica Radion SRL Bucureşti) pentru a-şi însuşi bani obţinuţi din simulări de tranzacţii imobiliare sau din evazionarea bugetului statului. Inculpatul a avut un mod ingenios şi complex de săvârşire a infracţiunilor şi a atras în lanţul comercial fictiv mai multe persoane şi firme. De asemenea, judecătorul de drepturi şi libertăţi care a dispus arestarea acestuia mai arată că gradul de pericol social al faptelor comise de inculpat rezultă şi din modul în care acesta, pentru a obţine sume mari de bani, s-a folosit de norme de drept civil pentru a da o aparenţă de legalitate unor acte şi fapte cu caracter infracţional. Toate aceste fapte demonstrează că Theodor Berna şi ceilalţi inculpaţi „au acţionat cu intenţia de a frauda patrimoniul propriilor firme, pentru a-şi satisface interesele personale”, se mai precizează în motivarea deciziei de arestare a instanţei.













