Ştiinţa Bacău-Tricolorul LMV Ploieşti, astăzi, ora 13.00

Petre Apostol

Echipa masculină de volei Tricolorul LMV Ploieşti va disputa, astăzi, derbiul etapei a V-a din Divizia A2, Seria Est, urmând să dea replica formaţiei Ştiinţa Bacău, acestea fiind singurele grupări neînvinse în actuala ediţie a campionatului.
Jucătorii pregătiţi de antrenorii Marian Anton şi Mădălin Marinescu au, însă, avantaj de un punct faţă de trupa moldoveană, după ce Ştiinţa a fost aproape de a pierde în runda anterioară, pe terenul formaţiei CSV Dacia Buzău, câştigând cu 3-2, în urma unei reveniri de la 0-2.
Tricolorul LMV a avut un parcurs impecabil până acum, câştigând în minimum de seturi toate cele trei partide disputate, fiind, astfel, singura echipă care nu a cedat nici măcar un set, iar în sezonul trecut s-a impus la Bacău, cu scorul de 3-1.
De menţionat că lotul formaţiei ploieştene are o mare absenţă, centrul titular şi unul dintre cei mai valoroşi jucători pe postul său din campionat, Sergiu Marinca, accidentându-se grav la un antrenament, iar acesta este posibil să lipsească tot sezonul. În plus, coordonatorul Cosmin Ghimeş a fost răcit în această săptămână, absentând de la câteva antrenamente.
În cadrul etapei, CSM Suceava va primi replica formaţiei CSV Dacia Buzău, iar CVM Tomis Constanţa va întâlni, pe teren propriu, pe CSU Ştiinţa Bucureşti.